spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.2 C
București

Berlinezii au aruncat la coș „neutralitatea din punct de vedere climatic”

Un referendum organizat duminică, la Berlin, şi care ar fi obligat municipalitatea să depună eforturi pentru a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2030, în loc de 2045, a eşuat, a anunţat primarul oraşului, Franziska Giffey, într-un comunicat, informează Reuters conform Agerpres.

Măsura ar fi forţat noul guvern local conservator să investească masiv în energie regenerabilă, eficienţa clădirilor şi transportul public. Dacă ar fi obţinut suficiente voturi, Berlinul ar fi fost unul dintre puţinele oraşe europene importante cu un obiectiv obligatoriu din punct de vedere juridic de a deveni neutru în privinţa emisiilor de carbon în următorii şapte ani.

Rezultatul „arată că majoritatea berlinezilor consideră, de asemenea, că cererile referendumului nu ar fi putut fi puse în aplicare, nici chiar dacă ar fi fost introduse prin lege”, a spus Giffey.

Uniunea Europeană a lansat anul trecut o schemă pentru a ajuta 100 de oraşe din cadrul şi din afara Uniunii să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030, dar schema şi sprijinul financiar pe care le oferă nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.

Referendumul a fost un test pentru a vedea dacă germanii, sau cel puţin berlinezii, vor să fie mai ambţioasă politica climatică a Germaniei, care acum îşi propune să facă cea mai mare economie a Europei neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2045.

Activiştii pentru climă care au iniţiat votul au spus că ţinta guvernului este prea departe în viitor pentru a împiedica ca încălzirea globală să depăşească 1,5 grade Celsius.”În acest moment, politica climatică, pur şi simplu, nu este suficientă pentru a asigura un viitor care merită trăit în oraşul nostru”, a declarat Jessamine Davis, purtător de cuvânt al Climate New Start Berlin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    China și SUA printr-un citat din Deng

    Unii oficiali americani au început să folosească expresia „a...

    6 locații secrete ale lui Epstein

    Finanțiatorul Jeffrey Epstein a închiriat șase depozite secrete împrăștiate...

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Articole relationate

    Categorii populare