spot_img
duminică, 18 ianuarie, 2026
-5.6 C
București

Băsescu și scandalul autostrăzii Comarnic Brașov-Ponta-Coldea

Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a încercat să schimbe condițiile pe care le solicitau Banca Europeană de Investiții și BERD pentru finanțarea autostrăzii Comarnic – Brașov, menționând că reprezentanți ai uneia dintre cele două bănci l-au informat despre respectiva situație și că vor refuza să finanțeze proiectul.

Fostul șef al statului a spus, la televiziunea B1, că acesta ar putea fi contextul în care fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, i-a spus lui Victor Ponta că realizarea autostrăzii Comarnic — Brașov ‘ar putea să îl bage în pușcărie’.

‘Comarnic — Brașov a fost foarte greu de finanțat și Uniunea Europeană a respins orice idee de a finanța acest tronson pentru că îl considera o continuare a autostrăzii Transilvania, Brașov — Borș, care a fost atribuită fără licitație lui Bechtel. În cele din urmă, Banca Europeană de Investiții și BERD au acceptat să finanțeze proiectul dar au dat niște condiții de finanțare extrem de precise. Guvernul Ponta, prin marele Șova, a spus că nu sunt bune condițiile și dă el condițiile în care va fi făcută licitația. Nu spun asta din auzite sau note SRI ci din discuțiile cu băncile. Celor de la bănci li s-au părut dubioase condițiile, știu de la una din cele două bănci care a venit și mi-a spus. Au încercat să regleze condițiile puse de bănci, iar băncile au spus că se creează condiții de fraudare a banilor și s-au retras. (…) Nu știu cât a fost amenințarea din partea lui Coldea sau el știa de problema cu băncile și i-a prevenit pe ei’, a declarat Băsescu.

El a mai spus că nu a știut niciodată de partidele de tenis pe care le jucau împreună George Maior, Florian Coldea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea și Vasile Dâncu.

‘Erau niște oameni lângă mine, la vârful puterii, care trebuiau să mă informeze imediat că la vila K2 se formează un grup infracțional organizat și care lua și decizii importante, un grup paralel cu statul. Erau exact oamenii de la vârf care, dacă nu ar fi fost implicați, trebuiau să mă informeze’, a declarat fostul președinte al țării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spionaj american in Groenlanda. Detalii din presa daneză

    SUA au încercat în secret să obțină informații despre...

    VIDEO: Cum a fost zdrențuită celebra La Blouse roumaine la București

    Muzeul Național de Artă din București găzduiește din 20...

    Noile tarife americane din cauza Groenlandei ar putea aduce Germaniei pagube de 15 miliarde de euro

    Noile tarife americane ar putea reduce exporturile germane către...

    Germania își retrage cei 15 militari din Groenlanda după 2 zile

    Un grup de recunoaștere al Bundeswehr părăsește în secret...

    De ce a devenit Groenlanda o țintă cheie

    Peisajul în schimbare al regiunii arctice din cauza topirii...

    Un miliard de dolari ne costă invitația lui Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace

    Administrația președintelui american Donald Trump oferă țărilor care doresc...

    Articole relationate

    Categorii populare