Băsescu NU vrea mutarea arsenalului nuclear american de la Incirlik în România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat marți, la Izvoru Mureșului, că, în opinia sa, teritoriul țării noastre nu trebuie să devină unul pe care să fie arsenal nuclear, făcând referire la faptul că ar exista informații privind o posibilă intenție a SUA de a-și muta facilitățile nucleare din baza de la Incirlik, Turcia.

„În ceea ce mă privește, cred că România a făcut suficient pentru alianța NATO și pentru relația bilaterală bazată pe Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite, găzduind scutul antirachetă de la Deveselu. Nu cred că teritoriul României trebuie să devină un teritoriu pe care să fie și un arsenal nuclear. Este suficient că avem rachetele scutului antirachetă. Nu cred în primul rând că acest lucru ar spori relevanța noastră din punct de vedere al importanței în interiorul NATO, atâta timp cât relevanța ne este garantată de existența scutului antirachetă”, a declarat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Fostul șef al statului a ținut să adauge că, în opinia sa, SUA și Turcia vor găsi formula să mențină la Incirlik facilitățile nucleare și că Turcia nu va ajunge „să se îmbrățișeze cu Rusia” întrucât interesele sale sunt „legate ombilical de Occident”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare