Fostul președinte Traian Băsescu a scris Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pe care o înștiințează că imobilul repartizat ca reședință oficială, situat în str. Gogol nr.2, este impropriu pentru a servi drept locuință oficială pentru un fost șef de stat. Traian Băsescu face responsabili RA-APPS și Guvernul pentru eventualele neplăceri pe care le-ar putea avea ca locatar al acestui imobil, transmite Digi 24.
Traian Băsescu exemplifică, în sprijinul afirmației sale că imobilul este necorespunzător, cu câteva „deficiențe de fond” pe care spune că le-a constatat după ce a vizitat locuința în care au fost făcute câteva lucrări de renovare.
Astfel, locuința nu are spațiul necesar funcționării unui cabinet de lucru, nu are salon de primire, nu are garaj și mai ales nu asigură intimitatea familiei și a vizitatorilor nici în interior, nici în curte, întrucât este situată lângă un bloc cu patru etaje, de unde se poate supraveghea cu ușurință.
Iată ce spune Traian Băsescu în adresa către RA-APPS:
„Domnule Director General,
Am primit notificarea dumneavoastră nr. 6208 din 03.06.2015 prin care mă informați că au fost finalizate lucrările de aducere la standarde optime destinației de reşedință oficială a imobilului din Bucureşti, str. Gogol nr.2 . Urmare a acestui lucru am vizitat locația şi am constatat că deşi s-au depus eforturi de îmbunătățire a imobilului, acesta continuă să nu respecte normele impuse de Legea nr. 406 din 2001, HG nr. 561 din 1999 şi HG nr 1000 din 1999 și HG nr. 1214 din 2001(art.6 alin 1).
Astfel, am constatat următoarele deficiențe de fond, care fac improprie încadrarea imobilului în categoria reşedintelor oficiale sau a locuințelor de protocol, după cum urmează:
1. Imobilul nu dispune de spațiul necesar funcționării cabinetului de lucru conform Legii nr. 406/2001 art.2 lit.a, în care, în afara subsemnatului, trebuie să lucreze cel puțin un secretar și un consilier;
2. Imobilul nu dispune de un salon de primire pentru vizitatori aşa eum prevede HG nr.1000/1999, anexa 1 nunctul 11;
3. Imobilul nu dispune de garaj, aşa cum prevede HG 1000/1999 anexa 1 punctul 11;
4. Imobilul nu asigură protecția locatarilor, adică nici protecția fizică şi nici intimitatea mea şi a familiei mele nici în interiorul imobilului şi nici în curte, urmare a faptului că pe toată latura de sud-vest a curții şi a locuinței se află construit un bloc cu patru etaje, ceea ce permite supravegherea cu uşurintă a personelor care locuesc în imobilul şi în curtea imobilului din str. Gogol nr.2, dar şi a persoanelor care vizitează acest imobil.
Acest lucru contravine prevederilor din HG nr.1000/1999 anexa 1 punctul 10.
Vă atenționez că din acest punct de vedere, întreaga responsabilitate pentru eventuale evenimente sau incidente ce ar putea să apară in timp (violarea intimității, intrarea prin efracție în curte sau în locuintă, afectarea siguranţei mele şi a familiei mele etc.) vor fi în responsabilitatea RA-APPS şi a Guvernului României prin domnii Victor Viorel Ponta, lon Moraru şi Darius Bogdan Vîlcov în calitate de semnatari ai HG nr. 60 din 2015”.
Traian Băsescu propune și soluții de remediere a situației: vrea un cabinet de lucru într-un alt imobil, pe care îl și indică, și mai vrea două garaje în apropierea imobilului din Gogol.
„În ideea soluționării a parte din deficiențele de mai sus vă fac următoarele propuneri: a. Repartizarea unui spațiu cu destinația de cabinet de lucru într-un alt imobil. Spre exemplu, consider că repartizarea apartamentului nr. 1 din str. Eminescu nr. 44 — 48 ar rezolva problema cabinetului de lucru şi a salonului de primire (punctele 1 şi 2 de mai sus);
b.Asigurarea pentru moment a două spații de parcare într-un garaj al RA-APPS aflat în apropierea imobilului din str. Gogol nr.2 urmând ca în cel mai scurt timp să fie construit un garaj pentru două maşini pe terenul aferent imobilului din str. Gogol nr.2 (punctul 3 de mai sus);
c.În ceea ce priveşte asigurarea conditiilor de securitate şi intimitate, am convingerea că în cazul apariției unor incidente de felul celor pe care le-am menționat la punctul 4, responsabilii pentru repartizarea unei locuinţe care nu corespunde criteriilor legale vor şi găsi şi soluții şi vor şi răspunde în fața legii”, scrie Traian Băsescu în documentul datat 5 iunie 2015.