spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.9 C
București

Banca Angliei DECIZIE înainte de Brexit. 4 milioane de britanici afectați

Banca Angliei (BoE) a anunţat joi a doua majorare a dobânzii de referinţă de la criza financiară din 2008, în linie cu estimările analiştilor, şi a dat asigurări că orice creşteri în următorii trei ani vor fi limitate şi graduale, pe fondul incertitudinilor provocate de Brexit, transmit AP, Reuters şi BBC.

Rata dobânzii a fost majorată de la 0,50% la 0,75% – cel mai ridicat nivel din martie 2009. Majoritatea analiştilor se aşteptau la o majorare a costului creditului cu 25 de puncte de bază.

În urma deciziei BoE, aproape patru milioane de britanici vor plăti rate mai mari la creditele ipotecare, iar cei care au depozite bancare vor obţine câştiguri uşor mai ridicate.

Economia Regatului Unit, a cărei creştere a încetinit după votul din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, operează aproape „la limita de viteză”, sporind perspectiva unor presiuni inflaţioniste în perioada următoare, a apreciat BoE. Instituţia a dat asigurări că orice creşteri ale dobânzii de referinţă vor fi limitate şi graduale deoarece rata inflaţiei va urca în următorii ani foarte puţin peste ţinta BoE de 2%. În prezent, rata inflaţiei este de 2,4%.

A cincea economie mondială „ar putea fi influenţată semnificativ de răspunsul gospodăriilor, oamenilor de afaceri şi pieţelor financiare” la ştirile privind Brexitul, a avertizat Banca Angliei.

În următorii doi ani rata inflaţiei va fi de 2,09%, a previzionat BoE, care se aşteaptă la o creştere „modestă”, de 1,4%, a economiei britanice în acest an şi de 1,8% anul viitor. Salariile ar urma să înregistreze un avans de 2,5% la sfârşitul acestui an şi de 3,5% în 2019, în timp ce rata şomajului va scădea şi mai mult, de la nivelul record scăzut de 4,2% în prezent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Articole relationate

    Categorii populare