AU FOST DESCINDERI ALE DNA LA SRI? SRI pentru FLUX 24: Comunicarea unor date despre obiectul şi stadiul unei eventuale proceduri legate de SRI, desfășurate de către DNA, nu intră în sfera informaţiilor de interes public fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor

Serviciul Român de Informații (SRI) prin Biroul de Presă a răspuns după aproape 3 săptămâni cererii FLUX 24 despre informații privind presupusele descinderi ale DNA la un sediu al serviciului de informații despre care au existat relatări în presă.

FLUX 24 a solicitat răspunsuri și de la DNA, precizări primite în 24 de ore de la transmiterea solicitării.

RĂSPUNSUL SRI:

Vă comunicăm că activitatea Serviciului Român de Informaţii este circumscrisă în mod imperativ şi limitativ dispoziţiilor legale în vigoare, care statuează, în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, că instituţia noastră organizează activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României, aşa cum sunt acestea reglementate de art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, comunicarea unor date despre obiectul şi stadiul unei eventuale proceduri legate de Serviciul Român de Informaţii, desfășurate de către Direcția Națională Anticorupție, nu intră în sfera informaţiilor de interes public fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor.
De asemenea, instituția noastră nu se poate pronunţa cu privire la activităţile ce intră în competenţa altor organe ori autorităţi, respectiv cu privire la stadiul unor eventuale proceduri procesual penale care ar viza Serviciul Român de Informații.

N.RED: Sublinierile ne aparțin

CE A RĂSPUNS DNA:

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski: Aliații europeni mă șantajează

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat astăzi aliații europeni...

    DUPĂ CE EUGEN ȘERBĂNESCU A FOST ACHITAT PE FAPTA NU EXISTĂ, VA APROBA CURTEA APEL NOUL ABUZ AL DNA?

    După ce diplomatul, publicistul, dramaturgul Eugen Șerbănescu a fost achitat pe...

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Articole relationate

    Categorii populare