ATENȚIE! Noi taxe de drum în Bulgaria din 1 iulie

În Bulgaria, începând cu luna iulie, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, începând cu data de 1 iulie, drumurile naţionale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă şi pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi şi drumurile naţionale de categoria I va fi majorat în două etape. Majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă şi pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone se va realiza începând cu data de 1 iulie 2022 şi, respectiv, data de 1 ianuarie 2023.

Taxele pentru vinietele electronice, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat.

* Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

* Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– între 16 şi 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 13 şi 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 9 şi 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– între 26 şi 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 22 şi 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 19 şi 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

* Pentru autocarele cu greutate între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022: între 1 şi 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 şi 8 stotinci.

* Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 şi 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 şi 9 stotinci.

„În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, transmite MAE.

Informaţii privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL pot fi obţinute pe www.bgtoll.bg/ro/.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare