Apusul partidelor tradiționale germane

0
203
HAMBURG, GERMANY - AUGUST 17: Bernd Lucke, head of the new Euro-skeptic Alternative fuer Deutschland (AfD) political party, wears a hand-painted shirt while chatting with supporters before marching on August 17, 2013 in Hamburg, Germany. The AfD is a new center-right party that has sprung up in the wake of the Euro debt crisis and ahead of upcoming German elections. Germans are schedueld to go the polls on September 22. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Alegerile parlamentare din septembrie 2017 au slăbit formaţiunile CDU/CSU şi SPD şi au adus partidului de dreapta AfD 13 la sută din voturi. Astăzi, situaţia partidelor populare de până acum arată şi mai sumbru, transmite Deutsche Welle.

    
Deutschland Parteien | Logos SPD & AfD (Imago/R. Traut)

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Christoph Hasselbach

Angela Merkel a declarat în toiul crizei refugiaţilor că reducerea numărului solicitanţilor de azil va provoca şi o scădere a popularităţii formaţiunii de dreapta AfD. S-a înşelat. La alegerile parlamentare de acum un an AfD a obţinut 12,6 la sută din voturi, devenind cel mai mare partid de opoziţie după formarea marii coaliţii alcătuite din CDU/CSU şi SPD. Dar acest rezultat foarte bun al dreptei nu a însemnat nici pe departe epuizarea întregului ei potenţial. Astăzi, formaţiunea depăşeşte în sondajele realizate la nivel federal 18 la sută, întrecând formaţiunea laburistă SPD. În estul ţării, AfD se clasează chiar pe locul întâi, potrivit celor mai recente sondaje. Acolo nici măcar „marile coaliţii”, compuse din conservatori şi social-democraţi, nu vor mai fi capabile să întrunească majoritatea şi să formeze guvernele regionale. Paul Ziemiak, preşedintele organizaţiei de tineret a CDU, avertizează: „Aceasta va duce obligatoriu la o politică pe termen scurt şi la conflicte tot mai frecvente în interiorul coaliţiilor de guvernământ.”

În răstimp, încleştarea a ajuns în Bundestag la paroxism. Co-preşedintele AfD, Alexander Gauland, de pildă, a acuzat partidul de guvernământ SPD că intenţionează să închidă gura criticilor politicii pentru refugiaţi, la care deputatul SPD Martin Schulz i-a replicat că „locul său se află la lada de gunoi a istoriei”. Între timp, numeroase voci cer supravegherea AfD de către serviciul de informaţii interne „Verfassungschutz”, fiindcă ar fi un pericol pentru democraţie. Dar asta nu a împiedicat creşterea dreptei în sondaje, în timp ce popularitatea formaţiunilor de guvernământ CDU/CSU şi SPD se estompează.

Dar nu numai AfD profită de această schimbare a raportului de forţe. După scorul mai degrabă modest obţinut la alegerile generale, de doar nouă la sută, ecologiştii s-au repus pe picioare, însumând acum între 14 şi 16 la sută din intenţiile de vot. În Bavaria, unde vor avea loc alegeri regionale în octombrie, ei au ajuns a doua forţă politică, devansându-i detaşat pe social-democraţi.

O societate prea multiculturală pentru partidele de mase

Au ajuns partidele de mase la capătul puterilor? Se va fărâmiţa tot mai pronunţat spectrul politic? Care este motivul ascensiunii celor două partide diametral opuse?

Politologii sunt de acord în următoarea chestiune: într-o societate tot mai diversificată, partidele care vor să se adreseze unui segment cât mai larg de populaţie nu mai reuşesc atât de bine să convingă oameni provenind din medii diferite să li se alăture sau să le voteze. „Partidele de mase întâmpină mari greutăţi în încercarea de a reprezenta alerta dinamică socială”, a declarat pentru DW analistul politic Karsten Grabow.

Pentru ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, care este şi preşedintele formaţiunii conservatoare bavareze CSU, chestiunea este foarte simplă. El a declarat că problema migraţiei este „mama tuturor dificultăţilor de ordin politic” cu care se confruntă Germania. El este convins, la fel ca şi numeroşi alţi conservatori, că Merkel i-a speriat pe mulţi alegători cu politica ei liberală faţă de refugiaţi. Seehofer şi simpatizanţii săi sunt convinşi în continuare de justeţea avertismentului rostit odinioară de fostul premier bavarez Franz-Josef Strauß, potrivit căruia nu trebuie permisă apariţia unui partid cu legitimitate democratică la dreapta formaţiunilor conservatoare de centru-dreapta, în speţă CDU şi CSU. Alţii, între care şi cancelara Merkel, sunt convinşi de necesitatea înscrierii CDU/CSU pe o traiectorie liberală; mai mult decât atât, ei cred că tabăra creştin-democrată ar avea mai multe de pierdut la centru decât la dreapta eşichierului politic.

Amurgul sistemului politic de până acum?

Transformările politice sunt atât de dramatice în Germania, încât se aseamănă tot mai mult cu situaţia existentă în Republica de la Weimar. Şi politologul Herfried Münkler împărtăşeşte această părere. Conflictul provocat în tabăra creştin-democrată de politica pentru refugiaţi este în opinia sa „o joacă inconştientă cu stabilitatea politică a ţării” şi expresia „dorului de a se duce de râpă”. O privire aruncată asupra altor ţări europene demonstrează că partidele de mase „au devenit, evident, un model istoric învechit”. Münkler a conchis: „Ne vom aduce aminte cu mare tristeţe de vremurile în care au existat partidele de mase.”

Politologul Karsten Grabow vede însă cu alţi ochi declinul partidelor mari de odinioară. În unele ţări europene sistemul partidelor este de multă vreme cu mult mai fragmentat decât cel german. Cu toate acestea, acele ţări sunt democraţii stabile. Este nevoie doar de o reorientare. Totul devine mai complicat, dar prin asta nu se aduce atingere democraţiei, subliniază el. De aceea partidele de mase „ar trebui să înceteze lamentaţiile şi să accepte această transformare, contribuind la cristalizarea ei.”

Politologul Wolfgang Merkel este un consilier al formaţiunii SPD şi crede că partidul are de câştigat dacă nu se mai adresează unui segment atât de larg din electorat. El recomandă formaţiunii laburiste să renunţe la pretenţia de a fi partid de mase, concentrându-se asupra unei clientele mai restrânse.

Miraculosul reviriment al ecologiştilor

AfD datorează spectaculoasa creştere în sondaje imigraţiei şi dezechilibrelor produse de globalizare, de care mulţi se tem. Ecologiştii, în schimb, devin tot mai vizibil o contrapondere cu agendă liberală şi deschisă spre lume. Ei au renunţat la corsetul strâns al unei formaţiuni de protecţie a mediului şi oferă un program complet pentru toate domeniile politice. „Din perspectiva programului au devenit de fapt un partid de mase”, apreciază Karsten Grabow.

În spatele transformării formaţiunii ecologiste se află schimbarea garniturii de conducere. Noul preşedinte al ecologiştilor, Robert Habeck, este mai pragmatic decât predecesorii săi. Mai mult decât atât, este chiar un star, un bărbat bine, cu care s-ar putea ieşi la o bere. Iar universul său nu se rezumă la politică. Habeck are patru copii şi scrie romane. Grabow explică în ce constă secretul său: „Habeck nu este atât de marcat de ideologie ca predecesorii săi. Şi nu este suficient să ai un program bun. Este nevoie să-l şi prezinţi într-o lumină favorabilă, fără încrâncenare, iar Habeck se pricepe de minune la asta.”

Ecologiştii au aşadar ceva ce le lipseşte partidelor de mase: anume un lider carismatic. Secretarul general al SPD, Lars Klingbeil, „ar putea fi, eventual, aşa ceva”, consideră Grabow, dar imaginea SPD „nu se vinde, orice ar face laburiştii”. În privinţa CDU/CSU „nu se ştie în clipa de faţă pentru ce militează. Tot ce se ştie este că se ceartă”, a evidenţiat analistul.

În sfârşit, Angela Merkel, care nu demult era cel mai puternic politican din Europa, a ajuns extrem de slăbită la un an de la alegerile generale. Nu mai reuşeşte nici măcar să modereze şi să armonizeze interesele divergente din interiorul coaliţiei. Cine va prelua conducerea taberei conservatoare în era post-Merkel? „Nu cunosc acea persoană”, afirmă Grabow. Secretarul general al CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, o politicană moderată şi împăciuitoare, nu pare a fi salvarea creştin-democraţilor, după cum nici ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, nu pare a fi apt să preia un asemenea rol. Astfel, Merkel şi marea ei coaliţie plutesc deocamdată în derivă de la o criză internă la alta.