Animalul care își regenereză toate organele chiar și atunci când e disecat

O specie de ascidie e capabilă să își regenereze toate organele, chiar și atunci când e disecată în mai multe fragmente. Sute de astfel de specii trăiesc în toate oceanele şi mările lumii. Ele se camuflează sub formă de protuberanţe pe roci şi, prin urmare, sunt greu de distins în mediul acvatic, transmite RFI.

Cercetătorii israelieni au descoperit o specie din rândul vieţuitoarelor marine numite ascidii capabilă să îşi regenereze toate organele, chiar şi atunci când un exemplar este disecat în trei fragmente, a anunţat luni Universitatea din Tel Aviv (TAU), citată de Xinhua.

Constatările fac parte dintr-un studiu realizat de cercetători de la TAU în colaborare cu oameni de ştiinţă de la Universitatea din Padova, Italia, publicat în jurnalul Frontiers in Cell and Developmental Biology.

Acest animal, membru al filumului Chordata, se găseşte în mod obişnuit în Golful Eilat (Akaba, Aqaba) din Marea Roşie.

Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că această specie se poate regenera, fiecare fragment ştiind exact modul în care să îşi redobândească funcţionarea tuturor sistemelor lipsă ale corpului, devenind în scurt timp trei creaturi independente.

Există sute de specii de ascidii, care se regăsesc în toate oceanele şi mările lumii. De multe ori, exemplarele se camuflează sub formă de protuberanţe pe roci şi, prin urmare, sunt greu de distins în mediul acvatic.

Cercetătorii au disecat câteva zeci de ascidii în trei fragmente, lăsând o parte a corpului fără centru nervos, inimă şi o parte a sistemului digestiv.

În mod surprinzător, fiecare fragment nu doar că a supravieţuit disecţiei, însă toate organele s-au regenerat în fiecare dintre cele trei secţiuni.

‘‘Niciodată nu a fost descoperită o asemenea capacitate regenerativă în rândul unei specii solitare care se reproduce sexual”, au notat cercetătorii.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare