E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti. În felul acesta şi ceea ce e sustenabil în desfăşurarea lui (incriminarea rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei etc) îşi pierde rigoarea juridică, pentru a adopta tonul unui soi de ”declaraţie politică”, afirma pe blogul sau de pe adevarul.ro filosoful Andrei Plesu despre asa numita lege anti legionari.
Pe de altă parte, mă declar inapt să accept vinovăţii ”pauşale”. Nu cred că toţi aderenţii sau simpatizanţii legionari erau potenţial asasini şi nu cred într-un antisemitism ireductibil, dacă mă gîndesc la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu etc. La fel, nu cred că toţi membri partidului comunist, sau toţi ”adepţii” filosofiei marxist-leniniste (dl. Radu Florian, de exemplu, sau dl. Ion Ianoşi, sau unii scriitori care au plătit, cu talentul lor, preţul ”literaturii” omagiale, sau mulţi, mulţi alţii, angrenaţi, de voie de nevoie, în ”sistem”…) sunt neapărat vinovaţi de abuzurile regimului totalitar. Şi, mai ales, nu vreau să mai trăiesc o dată sub flagelul interdicţiei culturale, sub care am crescut in anii regimului trecut. Nu vreau să fiu suspect nici dacă citesc Sartre, nici dacă citesc Ezra Pound, Céline, sau Heidegger, nici dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica, graţia atotştiutoare a lui Mircea Vulcănescu. Nu am nevoie să ader la biografia lor, la opţiunile discutabile ale vieţii lor publice, pentru a mă lăsa sedus de prestaţia lor intelectuală şi, da, pentru a-i omagia fără rezerve şi în orice fel, pentru rolul pe care l-au dobîndit, pe merit, în cultura ţării şi a veacului, mai spune Plesu.
CONCLUZIA LUI ANDREI PLESU: În fine, discuţia e lungă şi complicată. Parcă aud dojana unora (cum că sunt, de fapt, un apologet al Legiunii) şi a altora (cum că sunt un bolşevic nepatriot, dacă nu cumva vreo liftă subversivă). Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului. De altfel, cele două au colaborat, cum ştim, mai mult decît se crede. Reamintesc cazul celebrei Margarete Buber Neumann, soţie a unui comunist neamţ, refugiată în 1937, împreună cu soţul ei, în ”protectoarea” şi luminata URSS, dar arestată apoi de Stalin şi livrată Gestapo-ului în 1940, pe baza acordului sovieto-german… Condamnăm rasismul? Ia auziţi: ”Clasele şi rasele (subl. mea, A.P.) care sunt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă vor fi înfrînte!”. A spus-o Karl Marx, cel care îl numea, în băşcălie, pe eminentul social-democrat german Lassalle, ”Baronul Iţic”. Să adăugăm că, pentru acelaşi Marx, popoarele slave sunt nişte ”gunoaie etnice”. Iată şi înţelepciunea lui Engels: ”Următorul război mondial va face să dispară de pe faţa pămîntului popoarele reacţionare. Iar aceasta va însemna un progres!” Una peste alta, e mai uşor să scrii legi, decît să le aplici. Dar chiar şi cînd le scrii, e bine să te gîndeşti şi la libertăţile pe care le ai de menajat. Şi să-ţi aminteşti că ne-a priit la fel de puţin răul fascist, de care am scăpat acum 70 de ani ca şi cel comunist, de care ne-am eliberat, cu vărsare de sînge, abia acum 25…
