Fiica unui primar din Timis s-a imbatat si a facut praf masina Primariei

Fiica  primarului din Bethausen, judetul Timis, Ioan Lihoni, s-a urcat vineri noapte la volanul masinii Primariei tatalui sau impreuna cu o prietena si sub influenta bauturilor alcoolice a provocat un accident in Lugoj, scrie cetateanul.ro.

Tanara, care conducea un autoturism VW Jetta, a pierdut controlul volanului și a lovit un sens giratoriu după care mașina a rulat peste 10 metri drept într-o scară de bloc de pe strada N. Bălcescu din Lugoj. Cele două fete din mașină nu au fost rănite, însă autoturismul a suferit avarii destul de grave.

„Polițiștii au procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,76 g/l alcool pur în aerul respirat. Tânăra a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis pentru Cetățeanul Biroul de Presă al IPJ Timiș.

Conform martorilor, după impact cele două tinere au încuiat mașina și au plecat. În jurul orei 5 dimineața și-a făcut apariția și edilul din Bethausen care a luat numerele jos de pe autoturism și l-a ridicat de la locul accidentului. Mașina era luată în leasing de Primărie.

Fiica primarului  s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influența alcoolului.

Foto: cetateanul.ro

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare