Ambasadoarea anericană: Am văzut o mare stabilitate în guvern în ultimele luni și am văzut capacitatea de a lua decizii și de a adopta o poziție clară în diferite probleme, inclusiv în ceea ce privește războiul din Ucraina

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, dă un semnal limpede în cazul rotativei guvernamentale, afirmînd, într-un interviu pentru G4media, că nu se înregistrează vreo criză politică, iar partidele de guvernămînt trebuie să continue în actuala formulă de coaliție, care îi mulțumește pe americani. Kavalec nu uită să precizeze că actuala guvernare a dat satisfacție în special în chestiunea ucraineană, transmite Inpolitics.

Întrebată dacă e bine să aibă loc rotativa guvernamentală, ambasadoarea dă de înțeles că îi e indiferentă formula, important e să se păstreze coaliția:

”Cred că depinde de partidele care au ajuns la acord. Au avut un plan și, bineînțeles, dacă vor să schimbe planul, asta depinde de ei. Dar, vreau să spun, suntem în contact cu ambele părți. Am lucrat atât cu guvernul, cât și cu parlamentul. Și cred că ne concentrăm pe relația noastră, pe obiectivele strategice și pe valorile pe care le împărtășim. Așa că sunt încrezătoare, după ce am avut multe discuții de ambele părți, că linia generală de politică externă va continua. Așadar, așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu guvernul, indiferent de formatul în care se va ajunge. (…) Din fericire, nu ne aflăm în mijlocul unei crize. Din câte îmi dau seama, am văzut o mare stabilitate în guvern în ultimele luni și am văzut capacitatea de a lua decizii și de a adopta o poziție clară în diferite probleme, inclusiv în ceea ce privește războiul din Ucraina. Deci cred că apreciem poziția clară, în conformitate cu valorile occidentale și în concordanță cu apartenența României atât la UE, cât și la NATO și cu parteneriatul strategic cu Statele Unite.

Așa că suntem, cred, foarte mulțumiți de situația actuală și ne bucurăm să vedem stabilitatea în politică”.

Întrebată frontal dacă are încredere în actuala guvernare, Kavales a răspuns:

”Nu pot vorbi despre ceea ce se va întâmpla în viitor, dar cu siguranță am auzit din partea ambelor părți un interes pentru păstrarea stabilității și pentru a lucra împreună.
Cred că vedem în multe țări din Europa în acest moment o recunoaștere a importanței momentului, a momentului geostrategic și, cu siguranță, avem sentimentul din partea ambelor partide că înțeleg care este miza în Europa în acest moment, care este miza democrației în Occident, iar acest lucru pare să fi încurajat partidele să lucreze împreună și ambele să se concentreze pe nevoia de stabilitate și continuitate în politicile lor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

    România se află în prezent printre statele Uniunii Europene...

    Bolo aruncă piața carburanților în haos

    Plafonarea marjelor comerciale la carburanți în România este o...

    Ukrainska Pravda: Americanii ne cer: plecați din Donbass, așa veți avea paradisul

    În negocierile cu Ucraina, Statele Unite cer retragerea trupelor...

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    Articole relationate

    Categorii populare