O altă promisiune uitată de Ponta

Promisiunea premierului şi a miniştrilor de a veni săptămânal în plenul Parlamentului, pentru a prezenta ce fac la Guvern, a ţinut o zi. Mai precis, o oră din prima zi a actualei sesiuni parlamentare. Întrebaţi ce s-a ales de acea promisiune, Victor Ponta şi liderii PSD spun că trebuie modificat regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru ca miniştrii să poată răspunde întrebărilor, transmite Digi 24.
În singura oră în care a fost prezent în Parlament, pentru a răspunde, în numele Guvernului, întrebărilor aleşilor, Victor Ponta a făcut multe promisiuni. Se întâmpla în prima zi a actualei sesiuni parlamentare.

„Noul mod de conlucrare între Parlament şi Guvern, prin asigurarea zilei de luni în aşa fel încât membri ai Cabinetului, prim-ministrul sau miniştrii să vină să răspundă în faţa dumneavoastră… această iniţiativă este de natură să accentueze relaţia de colaborare”, declara Victor Ponta, la începutul lunii trecute.

Şi apoi s-a aşternut tăcerea. Premierul nu a onorat promisiunea de a veni săptămânal să discute cu parlamentarii. Şi niciun ministru nu i-a ţinut locul.

„După vizita domnului Ponta chiar în prima luni, nu am mai avut parte nici de domnul Ponta şi n-am avut parte de niciun ministru, deşi noi am invocat în mod sistematic la fiecare dezbatere din Biroul Permanent, am solicitat prezenţa unor miniştri”, a declarat Ludovic Orban, deputat PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat, pentru Digi24, că această problemă este de competenţa Parlamentului, care trebuie să-şi modifice Regulamentul.

Singura urmă a promisiunii neonorate este programul de pe site-ul Camerei Deputaţilor. În locul secţiunii unde înainte erau „Întrebări şi interpelări”, iar parlamentarii adresau întrebări unor miniştri care nu erau prezenţi şi care nu le răspundeau niciodată, acum figurează „Ora premierului şi a miniştrilor”. Liderii PSD spun că mai este nevoie de o modificare a Regulamentului, pentru ca această oră să devină realitate.

„Este în regulamentul Camerei. 97 la sută din regulamentul Camerei a fost votat de către liderii grupurilor politice parlamentare până ieri. Luni va fi ultima formă”, a declarat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Noul Regulament ar urma să intre pe ordinea de zi a plenului în următoarele două săptămâni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Articole relationate

    Categorii populare