Home Analize AIRBUS plătește 4 miliarde de dolari să scape de acuzații de corupție

AIRBUS plătește 4 miliarde de dolari să scape de acuzații de corupție

0

Producătorul european de avioane Airbus a acceptat plata a 3,6 miliarde de euro (4 miliarde dolari) pentru închiderea investigaţiilor de corupţie din partea Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei, referitoare la contracte, eliminând o problemă legală care a umbrit timp de ani de zile perspectivele companiei, transmite Reuters conform News.ro.

La anunţarea acordului, procurorul francez Jean-Francois Bohnert a anunţat că Airbus a acceptat şi ”o monitorizare uşoară a complianţei” din partea agenţiei anti-corupţie din Franţa.

Acordurile simultane din Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite înseamnă că producătorul european de avioane evită un proces penal, dar nu este clar deocamdată dacă vreo persoană riscă să fie pusă sub acuzare.

”Prin încheierea acestui acord astăzi, ajutăm Airbus ”să întoarcă definitiv o pagină” faţă de practicile corupte din trecut, a spus Bohnert, adăugând că grupul va putea acum ”să privească cu serenitate viitorul”.

În cadrul acordului, Airbus va plăti în Franţa 2,08 miliarde de euro pentru închiderea investigaţiei de corupţie.

Producătorul de avioane va mai plăti o amendă de 525,65 de milioane de euro  Departamentului de Justiţie din Statele Unite şi 983,97 milioane de euro Biroului pentru Fraude Grave din Marea Britanie.

Ad

Exit mobile version