România a importat lapte şi produse lactate de circa 1 mld. euro în 2025 şi a exportat de doar 283 mil. euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) citate de ZF.
Astfel, deficitul comercial pe lactate trece de 700 mil. euro anual, în contextul în care România are una dintre cele mai mari suprafeţe acoperite de păşuni agricole din Uniunea Europeană, având circa 3,7 milioane de hectare.
Această întindere o plasează pe locul al doilea în clasamentul statelor membre ale UE cu cel mai mare fond de păşuni, deţinând aproape 20% din totalul suprafeţei de păşuni de la nivelul întregii uniuni.
O analiză recentă a Consiliului Concurenţei arată că România deţine circa 5% din efectivele de vaci de lapte ale UE, dar aproximativ 58% din totalul fermelor de lapte, ceea ce indică existenţa unui număr foarte mare de exploataţii mici, cu productivitate redusă. Aproximativ 75% dintre fermele româneşti deţin mai puţin de cinci capete de vaci de lapte, ceea ce limitează nivelul de mecanizare şi automatizare, precum şi accesul la tehnologii moderne.
