Agricultura din UE va fi afectata: Val de căldură în Spania, Portugalia și Franța

Zona de sud a Spaniei se află sub cod de alertă meteorologică maximă din cauza unui puternic val de căldură, cu temperaturi ce ajung la 44 de grade Celsius. Acest val de căldură a atins și Portugalia și Franța, unde se vor înregistra temperaturi caniculare până la sfârșitul săptămânii, conform unui material publicat de AFP, transmite Agerpres.

„Astăzi, în zona Cordoba (în Andaluzia) s-au înregistrat 44°C”, a declarat un purtător de cuvânt al Agenției Meteorologice spaniole (Aemet).

Și alte țări europene au fost atinse de valul de căldură, în special vecinele Spaniei, unde autoritățile sunt în alertă de mai multe zile pentru a evita o catastrofă de tipul celei produse în 2003, când canicula a făcut zeci de mii de victime, mai ales dintre persoanele vârstnice.

Serviciul meteorologic din Franța a avertizat luni, cu privire la o săptămână caniculară, cu temperaturi cuprinse între 36 și 40°C în zona de sud-vest, valul de căldură precoce și cu valori foarte ridicate urmând să se extindă, începând de miercuri, în zonele de nord și de est ale Franței. Nivelul de alertă în aceste zone a fost ridicat la portocaliu, cea de-a doua treaptă din trei în cadrul sistemului de alertă folosit în această țară.

Ministrul francez pentru ecologie, dezvoltare durabilă și energie, Ségolene Royal, a recomandat cetățenilor să se răcorească în spațiile publice climatizate (bliblioteci, săli de cinema, centre comerciale etc).

Această caniculă amenință și recolta de grâu în Franța, conform autorităților.

Autoritățile portugheze au lansat un avertisment încă de vineri cu privire la acest val de căldură, cu temperaturi cuprinse între 35 și 44 de grade Celsius, luni fîn patru regiuni fiind în vigoare un cod portocaliu de alertă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare