Agenția chineză Xinhua: Europenii după ce au au văzut în sfârșit adevăratul chip al aliatului american au intrat în panică și au fost cuprinși de indignare

Dorința Statelor Unite de a se folosi de criza energetică pentru a obține un maxim de profit a provocat indignarea europenilor, care au văzut, în sfârșit, ”adevăratul chip al aliatului”, scrie agenția chineză Xinhua, citată de Rossiiskaia Gazeta.

Autorul articolului este de părere că efectul invers al sancțiunilor introduse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei devine tot mai evident: deficitul de resurse energetice a provocat o creștere a costurilor de producție, o creștere drastică a prețurilor, o prăbușire a activității economice și o scădere nivelului de trai al oamenilor. De situația astfel creată s-au grăbit să profite imediat Statele Unite. Care nu numai că au început să vândă în Europa resurse energetice la prețuri exagerat de mari, dar au ademenit și companii locale pe piața lor.

”America se străduieste din toate forțele să se folosească de criza energetică pentru a obține un profit maxim. După ce au văzut adevăratul chip al ”aliatului”, europenii au intrat în panică și au fost cuprinși de indignare”, scrie publicația.

Drept exemplu, Xinhua a dat reacția președintelui francez, Emmanuel Macron, care s-a arătat revoltat că prețul cu care este vândut în Europa gazul natural lichefiat american este de trei-patru ori mai mare decât prețul de pe piața internă din SUA.

În opinia a numeroși experți, Washingtonul transformă acum ”criza europeană” într-o ”oportunitate americană”. După cum afirmă autorul, există indicii că legea privind ”Reducerea inflației” și care a intrat în vigoare în luna august, în Statele Unite, are capacitatea de a reduce și mai mult producția în zona euro.

Responsabilii Uniunii Europene se tem că facilitățile fiscale promise de americani vor accelera și mai mult mutarea producțiilor și, astfel, va aduce UE într-o situație dezavantajoasă. În același timp, o serie de economiști și reprezentanți ai sectorului industrial avertizează că această situație poate avea consecințe cu bătaie lungă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    FNGCIMM continuă și în 2026 sprijinul pentru fermieri: acces mai ușor la credite garantate!

    Fermierii români primesc în continuare acces la finanțare prin...

    Rușii susțin că au „eliberat” Republica Populară Luhansk

    Forțele Armate Ruse au finalizat eliberarea LPR, a anunțat...

    Kremlin: Zelenski trebuie să decidă azi retragerea trupelor ucrainiene din Donbas

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, trebuie să ia astăzi o...

    Zelenski: Rușii ne-au dat 2 luni la negocierile cu americanii să plecăm din Donbas

    În timpul contactelor sale cu partea americană, Moscova a...

    Șeful Pentagonului refuză să confirme angajamentul Americii pentru apărarea colectivă a NATO

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a refuzat astăzi...

    Cum atacă UE România in afacerea gazelor

    Politica europeană de captare a CO2 este un atac...

    Articole relationate

    Categorii populare