Academicianul Solomon Marcus: “Pentru tot răul din societate, atunci când stai să îl analizezi şi să mergi la rădăcină, ajungi la păcate ale educaţiei”

Un interviu eveniment acordat de academicianul Solomon Marcus pentru postul de radio Iași.  Solomon Marcus, profesor universitar de analiză matematică, este unul dintre cercetătorii români recunoscuţi în toată lumea. S-a născut pe 1 martie 1925, la Bacău. Între 1945 şi 1949 a studiat la Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti. Absolvă Facultatea cu Diplomă de Merit. Ulterior obţine titlurile ştiinţifice de doctor în matematică şi doctor docent, iar în 1991 devine Profesor Emerit al Facultăţii de Matematică. Din 2001 este numit membru titular al Academiei Române.Este autor a numeroase studii interdisciplinare, ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, analiză teatrală, poezie, ştiinţele naturale şi sociale. A publicat peste 50 de volume şi sute de articole în reviste ştiinţifice sau de specialitate, în ţară şi străinătate. Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. – În 2007 a primit premiul revistei „Cuvântul” pentru eseu şi critică literară.

Bogdan Neculau: Ce înseamnă urbea Iaşilor pentru dumneavoastră ?

Acad. Solomon Marcus: Iaşul înseamnă ceea ce s-a numit tradiţional, dar nu ştiu exact de când anume şi din iniţiativa cui, ATENA culturii româneşti. Timp de câteva sute de ani a funcţionat ca Atena culturii româneşti, a fost locul care a dat tonul. Deci lucrul acesta a fost valabil, în mod cert, pentru secolele XVII-XVIII-XIX, ei, în secolul XX, sigur, lucrurile au devenit mai complicate, cu ROmânia Mare, s-au echilibrat lucrurile. Iaşul a continuat să fie un focar de cultură important, dar evident, între timp, au crescut Bucureştii, Clujul etc. Iaşul a funcţionat, într-un fel, ca numărul 1 în cultura românească, lucru care este foarte vizibil, pe tot parcursul.

Bogdan Neculau: 90 de ani…e mult e puţin ? Cum vă raportaţi la această vârstă, domnule academician ?

Acad. Solomon Marcus: Vârsta este în funcţie de momentul şi locul din care o privim. De pildă, când eram copil şi mi se spunea că cineva are 40 de ani, avea o senzaţie de bătrâneţe. În mod spontan, îi consider tineri pe toţi cei cu o vârstă mai mică decât a mea. Şi îmi amintesc chiar, ca să vedeţi că asta este o psihologie foarte răspândită, îmi amintesc că venerabilul Iorgu Iordan, care era nonagenar, a simţit nevoia să predea ştafeta la conducerea unor instituţii şi reviste, s-a exprimat – deloc ironic – Acum voi preda ştafeta tineretului ! Tineretul însemnând octogenarii Rosetti şi Graur. Şi îl înţeleg perfect, căci asta este psihologia de astăzi. În acelaşi timp, nu am senzaţia unui moment de bilanţ. Ceea ce mă domină este, nu mentalitatea amintirii, ci mentalitatea proiectului. Preocuparea mea principală se referă la proiectele mele pentru acest an 2015 şi pentru anii care urmează şi am bine stabilite aceste repere. În urmă cu 5 ani, când am fost sărbătorit la Academie, am pus şi atunci accentul pe proiect şi acum pot dovedi, cu ajutorul internetului, că în ultimii 5 ani am avut o productivitate ştiinţifică mult mai bogată decât anterior şi în mare măsură datorită internetului.

Bogdan Neculau: Pentru că Radio Iaşi este un post care îşi face o datorie de onoare în a promova educaţia, cultura, valorile. Profit de prezenţa dumneavoastră pentru a vă ruga să vorbim despre modele şi valori, despre educaţie în şcoală. Aş vrea să ne întoarcem puţin către copilăria, adolescenţa dumneavoastră, pentru că tinereţea, am înţeles, nu are vârstă, şi să ne spuneţi cum au influenţat programele şcolare după care vi s-a predat atunci, când aţi fost elev, destinul dumneavoastră intelectual.

Acad. Solomon Marcus: Programele pentru acea perioadă erau bune. Erau programele stabilite, introduse, după o luptă aprigă în Parlamentul României de către Spiru Haret. Abia în ultimii ani am putut urmări, citind opera lui Haret, lupta sa în Parlamentului României, în perioade de sfârşit a secolului al XIX-a, pentru a promovare liceul cu două secţii – real şi clasic. A reuşit acest lucru, dar să ştiţi că nu a fost uşor lucrul acesta. Eu am învăţat după o şcoală care lucra după acest model haretian. Era o şcoală care nu avea caracterul popular de azi, ci un caracter elitar. Numărul liceelor din România în anii 30 era mai mic decât numărul universităţilor de azi. Deci vă daţi seama că asta arăta natura învăţământului nostru. A fost introducerea şcolii la sate, de către Spiru Haret, prima lovitură serioasă dată analfabetismului, promovarea şcolilor, a liceelor, dar nu erau multe. Din cauză că nu erau multe posturi de profesori. Profesorii titulari se selecţionau prin metode foarte riguroase – examene de capacitate pe care unii profesori nu le-au trecut nici până la pensionare. Problema a fost modul de implementare a acestor programe. Şcoala prea era dominată de ideea datoriei, adică elevul trebuie să înveţe dintr-o datorie faţă de societate, faţă de părinţii săi, faţă de o generaţie anterioară. Este clar că învăţarea reală, eficientă, nu este aceea care se bazează, în primul rând, pe sentimentul datoriei, ci aceea care răspunde unor nevoi naturale ale copilului, ale adolescentului. Aşadar, el să nu trăiască un conflict între ceea ce i se cere să facă de către adulţi şi ceea ce i se cere ca imbold interior. Aici, din păcate, şi nu numai în România, şcoala a mers pe acest model al copilului cuminte, care, din păcate, a continuat să funcţioneze până în zilele noastre – copilul care are o mulţime de datorii să fie ascultător, să execute comenzile care vin de la părinţi. Evident că acest model este depăşit.

Bogdan Neculau: Mă bucur că aţi amintit de modelul educaţional haretian. Îmi aduc aminte, în istoria universităţii de la Iaşi, a funcţionat, între 1898 şi 1948, seminarul pedagogic, o instituţie extraordinar de bine pusă la punct şi urmărit de Haret în prima ei parte de viaţă, de formare a profesorilor – atât formare iniţială cât şi formare continuă. Aţi vorbit, domnule academician, de valori. Care este opinia dumneavoastră despre formarea atitudinilor şi valorilor în şcoala românească de astăzi.

Acad. Solomon Marcus: La acest capitol lucrurile lasă mult de dorit. Noi am păstrat această instituţie a dirigintelui – cel care, teoretic, programatic, trebuie să aibă în grijă aspectul comportamentului public al elevului, latura aceasta relativă la morală. Acest model este depăşit. Şcoala de azi nu se preocupă de educarea atitudinilor care corespund noii societăţi globalizate, bazate pe comunicare, informaţie şi calculator care proliferează. Nu ţinem seama de aceste mutaţii, aceste schimbări. Lucrul esenţial – nu ne preocupăm de educarea omenescului, deci lucruri, în aparenţă, banale, dar care sunt fundamentale – adică să educăm la copil, la adolescent, respectul şi dragostea faţă de fiinţa umană, pentru ceea ce este omenesc – solidaritatea cu fiinţa umană, în ciuda oricăror deosebiri de rasă, de vârstă, de sex, religie. Nu îl învăţăm, nu îl educăm să se comporte civilizat faţă de tot ce este alteritate, tot ce este altfel. Copiii, în mare măsură, văd în diferenţă ceva ostil. Lucrul ăsta l-am văzut, l-am trăit în vizite în şcoli. Am putut să văd băieţi de gimnaziu care consideră normal să se ia la bătaie cu un alt băiat, pentru simplul motiv că au păreri diferite într-o anumită chestiune. Din păcate educaţia publică ignoră aceste lucruri.

Bogdan Neculau: Poate că educaţia interculturală ar trebui să facă parte poate din curriculumul obligatoriu la urma urmei. Este o problemă a lumii contemporane.

Acad. Solomon Marcus: Vedeţi!? Asta a fost o dispută la sfârşit de secol XIX în Parlamentul României între Maiorescu şi Haret. Pariul l-a câştigat Maiorescu atunci. El avea ideea aceasta a specializării profesorilor pe discipline.

Bogdan Neculau: Valorile astea trebuie transmise de toţi…

Acad. Solomon Marcus: Era atunci ascensiunea împărţirii culturii pe discipline şi Haret s-a luptat să îl promoveze şi la noi. Însă la mijlocul secolului trecut s-a produs o mutaţie. A început acest proces de globalizare şi nu doar a comunicării şi a economiei, ci şi de globalizare a culturii. Împărţirea pe discipline a început să se atenueze, să aibă nevoie de o compensare prin metabolismul disciplinelor. Şcoala nu a ţinut seama de acest lucru. Şi acum continuăm să exagerăm pe un model de educaţie bazat pe o împărţire foarte riguroasă pe discipline, un model în care disciplinele nu prea comunică între ele, iar asta e cu totul împotriva situaţiei actuale în cultură, în ştiinţă şamd.

Bogdan Neculau: Vorbea Ştefan Bârsănescu, la un moment dat, cu privire la autoritatea ştiinţifică a profesorului. Spunea unu lucru extrem de actual – “dacă veţi continua să fragmentaţi domeniile, specializările în felul acesta, vom ajunge să ne considerăm specialişti în nimic”.

Acad. Solomon Marcus: Să ştii cât mai mult despre cât mai puţin. Sigur că da, s-a scris mult despre asta. Nu putem nega că împărţirea pe discipline a avut rostul ei, dar noi trebuia să înţelegem că această împărţire trebuie compensată printr-un metabolism crescând al disciplinelor. Uitaţi-vă la manualele de azi. Câte trimiteri sunt, într-un manual de matematică, şi nu se reflectă lucrul ăsta în programele şi manualele de matematică. Ceva similar pentru celelalte.

Bogdan Neculau: Şi totuşi, la nivel declarativ, vorbim de interdisciplinaritate…

Acad. Solomon Marcus: Vorbim, dar, nu vă supăraţi, folosesc un cuvânt, aş spune că a devenit demagogie. Toate programele care s-au alcătuit şi pe vremea comunismului, au vorbit, au lansat, s-au prevalat de sloganul interdisciplinarităţii, dar la bani mărunţi, nu au ţinut seama.

Bogdan Neculau: Şi care credeţi că ar fi pârghiile pe care ar trebui să le acţioneze şcoala românească pentru a-i conecta pe tineri la aceste valori contemporane?

Acad. Solomon Marcus: Accent esenţial pe educarea omenescului, pe educarea comportamentului în societatea globală. De pildă, copiii, chiar la gimnaziu, mai toţi vorbesc engleză, scriu pe internet, au adrese de e-mail. Ei bine, educaţia trebuia să folosească aceste pârghii, pentru ca să îi deprindă pe copii să interacţioneze cu cei de vârsta lor de pe toate meridianele şi paralele lumii. Vă daţi seama că în momentul în care reuşim să creăm o solidaritate între copiii noştri şi copiii din alte părţi, o solidaritate comunicaţională, să simtă că, în fond, au aceleaşi nevoie fundamentale. Cât de mult ar contribui lucrul acesta pentru a diminua violenţa crescândă care există în lumea asta. Pe urmă, să facem acest pas curajos să primenim programele. Multe programe sunt învechite. Cele mai multe dintre marile descoperiri ştiinţifice ale secolului al XX-lea nu îşi au încă loc în programe. Inacceptabil. La fel manualele sunt pline de lucruri depăşite. Nu aerisim, nu deschidem ferestrele.

Bogdan Neculau: Şi de ce nu o facem ?

Acad. Solomon Marcus: Simplu. Din comoditate. Din rutină. Acestea sunt marii duşmani ai înnoirii. E mai comod să repet azi ce am făcut ieri.

Bogdan Neculau: Aş vrea să vă rog să propuneţi un set de valori la care ar trebui să se raporteze educaţia contemporană pentru a crea tinerilor sentimentul identităţii naţionale în această lume globalizată de care aminteaţi.

Acad. Solomon Marcus: Sunt valori tradiţionale, despre care am tot vorbit, valori morale, valori estetice, juridice etc. Toate îşi menţin valabilitatea. Dar trebuie să ţinem seama de noile valori. Am alcătuit 10 nevoi umane care nu să înlocuiască cele 10 porunci, ci să se adauge la ele. Sunt nevoi umane neglijate în educaţia. De pildă – nevoia de a da un sens vieţii. Dacă tot vă întrebaţi care e boala principală de care suferă societatea noastră şi poate nu doar a noastră, este tocmai asta – prea mulţi oameni nu reuşesc să dea un sens vieţii lor şi de aici alunecarea în plictiseală, în anodim, în distracţii vulgare şi de aici până la violenţă, criminalitate nu e decât un pas. Şi cum dai sens vieţii ? Am să vă spun o banalitate, dar care pentru mine este un lucru esenţial. Dacă vă amintiţi în Regele moare din piesa de teatru a lui Eugen Ionesco, acolo un rege descoperă, în pragul morţii, ce lucruri extraordinare reprezintă actele elementare ale vieţii – faptul că pot să respir, că poţi să bei un pahar de apă. Să descoperim, să întreţinem la copii această nevoie de a se minuna, de a savura actele elementare ale vieţii. Vă mărturisesc că m-am ghidat tot timpul. De aceea când m-a întrebat cineva în legătura cu plictiseala, i-am răspuns că nu mă plictisesc niciodată, pentru că văd mari evenimente în acte elementare ale vieţii pe lângă care cei mai mulţi trec ca pe lângă ceva care nu merită atenţie. Cu asta începe. Nevoia de a da. Chiar faptul acesta, că beneficiez de o seamă de acte, pe care ţi le-a dat natura, chiar acest lucru este suficient ca să spui că viaţa merită să fie trăită. Evident că pe parcursul vieţii trebuie să fii în stare să adaugi şi alte valori, date de cultură, spre exemplu. Din păcate nu prea se întâmplă lucrul acesta. La noi s-a creat o discrepanţă între numărul mare de diplome de bacalaureat, de universitate, pe de o parte şi numărul mic de oameni de cultură – faptul că multe dintre aceste diplome nu au o acoperire culturală. Eu am dezvoltat, în multe scrieri, faptul că există o ruptură între şcoala-universitate pe de o parte, care îndoapă pe tineri cu informaţii, cunoştinţe, dar prea puţin cu nevoia de a problematiza, capacitatea de a te orienta în situaţii inedite, nevoia de îndoială, să îţi dai seama că ştiinţa, cultura nu sunt făcute doar din certitudini. Certitudinile sunt puţine. Cele mai multe cunoştinţe au statut de ipoteză. Vă dau un exemplu. Trăim în anul 2015, după Hristos. Ei bine, cercetările au arătat că există motive să avem şi îndoieli dacă trăim, într-adevăr, în anul 2015. Dacă nu cumva şi am să menţionez aici o carte celebră, scrisă de un român, un mare om de ştiinţă român – Florin Diacu de la Universitatea Victoria din Canada – Mileniul Pierdut. Adică există situaţii care crează o anumită îndoială, dacă nu cumva istoricii au dilatat, în mod artificial, durata evenimentelor, şi că am fi de fapt în anul 1015 sau ceva mai mic decât 2015.

Bogdan Neculau: Este o ignoranţă sau o frică de adevăr?

Acad. Solomon Marcus: Foarte multe cercetări au arătat că există motive de îndoială, dar nu au reuşit să tranşeze în certitudine. Deci, atitudinea corectă este: după o probabilitate destul de mare trăimîn, suntem în anul 2015 după Hristos, dar nu e chiar cert lucrurl ăsta. Pentru că gândiţi-vă la următorul lucru: de când există calendare? de câteva sute de ani. Dar când a scris Titus Livius – Istoria Romei, el a scris-o, el a trăit, a fost contemporan cu Iisus, cam în perioada aia a trăit şi a scris istoria Imperiului Roman, de la începuturile sale care erau cu peste 600 de ani înainte de Hristos. Pe ce s-a bazat. Ce calendare a avut ? Pe ce s-a bazat datarea evenimentelor ? Se baza pe producerea anumitor eclipse de soare, de lună, evenimente geologice, astrologice, pe care geologii, astrologii le-au contestat ulterior şi deci au creat o oarecare îndoială. Noi facem o educaţie unde nu există loc de îndoială. Noi dăm tineretului impresia că tot ce învaţă ei e format din certitudini. Nu e aşa.

Bogdan Neculau: Comenius spunea că “omul nu poate deveni om, în deplina sa umanitate, decât prin educaţie.” Cât de greu este să fii om, domnule academician ?

Acad. Solomon Marcus: Este profund adevărat. De aceea eu m-am dedicat, de mai mulţi ani, problemelor educaţiei. Am publicat vreo 10 cărţi. Trăiesc mereu pe teren, în şcoli, în universităţi, pentru că sunt mereu invitat. Şi tocmai de aceea repet – tot răul din societate, când stai să îl analizezi şi să mergi la rădăcină, ajungi la păcate ale educaţiei.

Bogdan Neculau: Credeţi că este o ruptură sau o legătură fragilă între învăţământul preuniversitar şi cel universitar ?

Acad. Solomon Marcus: Nu e o ruptură, dar e o continuitate regretabilă, în sensul că universitatea continuă acest model axat pe, cum mereu îl exprimă tinerii cu care sunt în corespondenţă, îndopare cu informaţii, cunoştinţe. E o ruptură între ce cunoşti şi ce înţelegi, între problemele despre care eşti obligat să înveţi, să dai examen şi problemele pe care tu le simţi ca importante şi doreşti să lămureşti. E aceast ruptură pe care mulţi tineri o simt. Pe baza mesajelor pe care le primesc de la aceşti tineri, mă consider un fel de purtător de cuvânt al acestei populaţii de elevi pe care nimeni nu îi ascultă. Nimeni nu le dă atenţie. Nici singurul săptămânal dedicat educaţiei – Tribuna Învăţământului – n-ai să vezi, aproape niciodată, puncutl de vedere al celor care suportă procesul educaţional. Să nu mai vorbesc de televiziuni, care nu invită la dezbateri decât oameni politici, sindicalişti şi jurnalişti. Şi ei se simt frustraţi din acest punct de vedere.

Bogdan Neculau: Există credeţi, dacă ne referim la învăţământul formal, la şcoală, există o coerenţă a ciclurilor educaţionale ?

Acad. Solomon Marcus: Este clar că o schimbare esenţială se produce la vârsta gimnaziului. Dacă în şcoala primară educaţia trebuie să pună accent pe ceea ce dobândim prin observaţie şi intuiţie, de la gimnaziu trebuie să ocupe un loc tot mai important înţelegerea raţională, intelectuală. Din păcate nu se respectă decât parţial acest lucru elementar. Trebuie să existe o corespondenţă între marile transformări din istorie şi cele la nivel de individ. De pildă, cu Pitagora ştiinţa a trăit trecerea de la educaţia de natură empirică, cea babyloniană, dinainte de vechii greci şi educaţia care începe cu vechii greci, cu Pitagora, ei inventează teorema, deci ceea ce se bazează pe raţiune. Când trăieşte copilul acest moment ? La gimnaziu. O altă mutaţie istorică – secolul XVII – când limbajul ştiinţific capătă o formulă artificială – cu formule, cu simboluri cu ecuaţii etc. Când trăieşte copilul acest moment ? Tot la gimnaziu. Atunci nu se mai calculează doar cu cifre, ci şi cu litere. Ei, aceste momente cruciale trebuiau să fie sublinitate în educaţie în conformitate cu natura lor revoluţionară. NU se întâmplă acum.

Bogdan Neculau: Şi iată acum, societatea cunoaşterii, caracterizată de evoluţie, explozie informaţională, tehnologică…

Acad. Solomon Marcus: …acum putem spune altceva. Nu respectăm echilibrul dintre cele două emisfere cerebrale: emisfera stângă bazată pe control raţional, evenimente de natură secvenţială – cum e logica cum e limbajul şi emisfera dreaptă care controlează intuiţiile, emoţiile, afectivitatea. Lucrurile astea le-am învăţat abia în secolul al XX-lea. Dar noi nu ţinem seama de diviziunea funcţională a creierului uman. Noi creăm ba o exacerbare a emisfere stângi. Educaţia sănătoasă trebuie să respecte un echilibru dintre cele două emisfere şi nu-l respectăm.

Un interviu realizat de Bogdan Neculau.