USR îl acuză pe Iohannis

Vicepreşedintele USR Stelian Ion afirmă că numirile în funcţiile de procurori şefi făcute de şeful statului „încalcă în mod flagrant recomandările Comisiei Europene din cadrul MCV şi reprezintă o gravă greşeală”. „Pot fi cei mai buni şi cei mai competenţi procurori din România, nu contest lucrul ăsta şi nu fac nicio apreciere în acest sens. Problema este că în ultimii ani de zile am tot vorbit despre încercarea politicienilor de a pune sub jug justiţia, de a controla justiţia, de a-şi numi procurori de rang înalt şi lucrul ăsta s-a perpetuat de mult timp şi am spus că trebuie să ieşim din acest cerc vicios şi să adoptăm o procedură corectă”, spune el conform News.ro.

„Numirile făcute de domnul preşedinte astăzi încalcă în mod flagrant recomandările Comisiei Europene din cadrul MCV şi reprezintă o gravă greşeală. Întotdeauna am spus şi am solicitat ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să oprească aceste nominalizări, această procedură, lucrurile s-au agravat în momentul în care ce am spus noi s-a confirmat, iar CSM a dat aviz negativ pe două dintre propuneri. Cu privire la aceste două propuneri care au primit aviz negativ, din punctul nostru de vedere ar fi trebuit retrasă procedura sau domnul preşedinte ar fi trebuit să le respingă”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Stelian Ion.

El a spus că nu vorbeşte despre nume de procurori.

„Pot fi cei mai buni şi cei mai competenţi procurori din România, nu contest lucrul ăsta şi nu fac nicio apreciere în acest sens. Problema este că în ultimii ani de zile am tot vorbit despre încercarea politicienilor de a pune sub jug justiţia, să spun aşa, de a controla justiţia, de a-şi numi procurori de rang înalt şi lucrul ăsta s-a perpetuat de mult timp şi am spus că trebuie să ieşim din acest cerc vicios şi să adoptăm o procedură corectă. Dar nu doar noi am spus lucrul ăsta, a venit şi Comisia Europeană şi a trasat o linie roşie peste care să nu se treacă, linia roşie fiind aceea ca avizele negative de numire a procurorilor de rang înalt să fie respectate”, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se pregătește să îl execute pe șeful FBI

    Directorul FBI, Kash Patel, va fi probabil demis, a...

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare