Cum au spart CIA și BND coduri din Iran, India și Pakistan și au făcut milioane de dolari

Ministerul elveţian al apărării a anunţat marţi că este în curs o anchetă pornind de la informaţii din presă despre utilizarea unei tehnologii de criptare de la o firmă din Elveţia pentru decodificarea unor mesaje secrete ale mai multor state, transmit Reuters şi dpa conform Agerpres.

Firma Crypto AG a vândut echipamente de codare Iranului, Indiei, Pakistanului, unor ţări latinoamericane şi altor zeci de state. Tehnica a fost modificată pentru a permite CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA) şi BND (serviciul de spionaj al Germaniei) să spargă codurile respective, afirmă ziarul Washington Post şi radioteleviziunile ZDF din Germania şi SRF din Elveţia. China şi Uniunea Sovietică nu s-au aflat printre cumpărători, fiind astfel ferite de modalitatea respectivă de spionaj.

Presa citează în sprijinul relatărilor respective o istorie secretă a CIA. Unele acuzaţii au apărut încă din 1992, când un angajat al Crypto a fost arestat şi reţinut în Iran nouă luni, ca suspect de spionaj. La vremea respectivă, compania a calificat drept „o teorie a conspiraţiei incredibilă” afirmaţiile potrivit cărora a ajutat în secret servicii occidentale de informaţii, consemnează revista germană Focus, care prezintă detalii dintr-o carte apărută în 1994.

Washington Post adaugă că, pe lângă informaţii, CIA şi BND au câştigat şi sume de bani de ordinul milioanelor de dolari, provenite din vânzările Crypto.

Guvernul elveţian, care a aflat anul trecut despre existenţa unor noi cercetări despre Crypto, a numit în ianuarie un fost judecător de la Curtea Supremă să ancheteze activităţile firmei „pentru a clarifica faptele”, a comunicat ministerul apărării de la Berna. Conform instituţiei, „evenimentele discutate au avut loc din 1945 şi sunt dificil de reconstituit şi interpretat în contextul actual”.

Judecătorul Niklaus Oberholzer trebuie să prezinte un raport până la sfârşitul lui iunie, după care va fi informat guvernul.

Potrivit articolelor de presă, cel puţin patru ţări – Israelul, Suedia, Regatul Unit şi Elveţia – ştiau despre operaţiunea cu numele de cod ‘Rubicon’ sau au aflat unele secrete în urma acesteia. Un document atribuit istoricului CIA privind operaţiunea arată că agenţia americană de spionaj şi instituţia omoloagă din fosta Republică Federală a Germaniei (RFG) au trecut peste diferenţele culturale şi interesele divergente „în repetate rânduri, pentru a crea cea mai profitabilă asociere în domeniul informaţiilor din timpul Războiului Rece”.

Firma Crypto a fost lichidată în 2018, iar identitatea acţionarilor anteriori este protejată pe durată nedeterminată de legislaţia din Liechtenstein. Succesoarea sa, Crypto International, deţinută de cetăţeanul suedez Andreas Linde, a declarat pe site-ul său de internet că povestea este „tulburătoare” şi a susţinut că proprietarii sunt acum alţii, iar compania nu are nicio legătură cu CIA sau cu serviciul german de spionaj. Washington Post arată că şi CyOne Security, o altă succesoare a Crypto, neagă orice colaborare cu serviciile de informaţii. Reuters nu a reuşit să obţină direct reacţii nici de la Crypto International, nici de la CyOne Security. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare