Antenele au cumpărat cu 10 milioane de euro fostul sediu ICA confiscat de la Dan Voiculescu

Antena Group a cumpărat fostul sediu al Institutului de Cercetări Alimentare, în schimbul a 51 de milioane de lei cu TVA, adică peste 10 milioane de euro, potrivit g4media.ro, care citează surse din piața media confirmate de surse din cadrul ANAF, informează b1.ro.

Imobilul, care este amplasat pe strada Gârlei 1D și măsoară 29.220 mp, a fost vândut în cadrul celei de-a patra licitații. Licitația a pornit de la suma de 51 de milioane de lei fără TVA, dar s-a ajuns la o negociere directă, pentru că la eveniment s-a prezentat doar Antena Group. Potrivit surselor G4media, banii au fost virați în conturile Agenției Naționale de Administrare Fiscală în termenul de 5 zile lucrătoare.

Fostul sediu GRIVCO fusese confiscat din posesia lui Dan Voiculescu, în baza sentinței de condamnare la 10 ani de închisoare din 8 august 2014. La început, Fiscul și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate solicitau peste 76 de milioane de lei fără TVA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare