Lucrările la drumul expres Craiova – Piteşti

Lucrările la drumul  expres Craiova – Piteşti, au început după mai multe amânări legate de retrocedări şi de contestaţii făcute de firmele care au participat la licitaţia lucrărilor de exeuţie.

În prima fază se vor construi 17 de kilometri de drum de mare viteză care porneşte chiar de la  marginea municipiului Craiova

Ministrul Transporturilor spune că lucrările vor merge strună şi vor termina înainte de termen, care conform proiectului este de 24 de luni. Şoferii vor putea circula cu o viteză de 120 de kilometri la oră, pe cele patru benzi.

„Drumul expres va traversa teritoriul administrativ al Craiovei, Pieleşti şi Robăneşti, valoarea obiectivului este de 72 de milioane de euro, iar lungimea este de 17 kilometri.”, a declarat Răzvan Cuc

Lungimea totală a drumului expres este de 120 de kilometri, iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 385 de milioane de euro fără TVA, anunță Compania de Autostrăzi, precizând că acestea vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile. CNAIR mai amintește că perioada de garanție a lucrărilor va fi de 7 ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    Articole relationate

    Categorii populare