Toni Greblă, secretar general al Guvernului

Acceptarea funcţiei de secretar general al Guvernului de către Toni Greblă a fost primită cu aplauze în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri, fiind una unanimă, a declarat pentru AGERPRES secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu.

Potrivit acestuia, nominalizarea lui Toni Greblă reprezintă o recunoaştere pentru cariera lui şi totodată o reparaţie pentru „mizeriile suferite” de acesta „din partea unui sistem odios”.

„Toni Greblă este o nominalizare excepţională pentru funcţia de secretar general al Guvenului. Este o recunoaştere pentru toată cariera lui, pentru experienţă, pentru expertiză şi nu în ultimul rând o reparaţie pentru toate mizeriile şi umilinţele la care a fost supus de un sistem absolut odios pe care noi îl denumim ‘statul paralel’. Cazul domnului Toni Greblă, judecător la CCR, privind traficul de struţi este penibil şi grotesc şi a făcut înconjurul planetei. Cred că nu a fost ziar, televiziune din lume să nu vorbească despre România – ţară europeană în care oameni de acest calibru sunt scoşi din funcţie pentru nişte dosare de un sinistru total. În momentul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat în CExN că Toni Greblă a acceptat funcţia, pur şi simplu s-a aplaudat din suflet. A fost o decizie unanimă de acceptare şi în acelaşi timp o încântare pentru toţi membrii Comitetului Executiv”, a precizat Codrin Ştefănescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare