UDMR cere demiterea ministrului Educației

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că Uniunea aşteaptă o remaniere în fruntea Ministerului Educaţiei, spunând că o colaborare cu actualul ministru va fi imposibilă şi că încrederea în acesta nu există, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kelemen Hunor a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, la finalul şedinţei Consiliului Permanent al UDMR, că ministrul Valentin Popa a luat două decizii în ultimele trei săptămâni cu care UDMR nu a fost de acord, reclamând faptul că Uniunea nu a fost consultată.

„Articolul introdus de ministrul Educaţiei în august în ordonanţa simplă şi care dă un răspuns la problemele învăţării limbii române în şcolile cu predare înlimba maternă a fost un pas greşit, o greşeală uriaşă, a fost acţiunea singulară a ministrului. Nu există nici un argument profesional şi politic pentru a susţine o astfel de schimbare. Trebuie anulat acest articol şi am cerut OUG, nu trebuie să lăsăm aşa lucrurile. Ministrul, prin faptul că s-a supărat, că s-a gândit la o soluţie neprofesională, a creat o problemă politică. O altă chestiune este legată de UMF Târgu Mureş, joi a apărut o HG care recunoaşte comasarea Universităţii <<Petru Maior>> cu UMF. Ar fi fost corect ca, pe baza parteneriatului între UDMR şi coaliţia de guvernare, să ne spună că va dura, ministrul nu ne-a consultat şi ne-a pus într-o situaţie delicată. În condiţiile când ministrul de două ori în trei săptămâni a făcut gesturi cu care nu am fost de acord şi nu am fost consultaţi, considerăm că acum colaborarea cu ministrul Educaţiei va fi imposibilă şi cerem şi aşteptăm o remaniere în fruntea Ministerului Educaţiei”, a spus Kelemen.

Întrebat ce va face UDMR dacă PSD nu va da curs solicitării de remaniere a lui Valengtin Popa, Kelemen Hunor a subliniat că aşteaptă rezolvarea poblemei cu OUG, care este o chestiune politică şi nu are nicio legătură dacă ministrul vrea sau nu vrea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Articole relationate

    Categorii populare