Mike Pompeo, acuzații explozive: Un fost secretar de stat american și cel mai mare sponsor al terorismului de stat

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, l-a acuzat vineri pe predecesorul său John Kerry că acţionează în vederea subminării active a actualei politici americane faţă de Iran, transmit dpa, EFE și Agerpres.

Într-o conferinţă de presă la Departamentul de Stat, Pompeo a declarat că John Kerry a recunoscut că a sfătuit oficialităţi iraniene ”să aştepte” încheierea mandatului actualei administraţii a preşedintelui republican Donald Trump.

În realitate, notează EFE, Kerry a fost întrebat în timpul unui interviu pentru postul de televiziune Fox dacă a recomandat Teheranului „să aştepte” sosirea la Casa Albă a unui nou preşedinte, care urmează să fie ales în 2020, iar fostul secretar de stat nu a dat un răspuns clar.

„Nu există precedent pentru aşa ceva în istoria SUA. Secretarul Kerry nu ar trebui să se angajeze într-un astfel de comportament. Intră în contradicţie cu politica externă a Statelor Unite aşa cum este ea trasată de preşedintele în exerciţiu”, a declarat Pompeo, care şi-a amintit că l-a văzut pe Kerry la o conferinţă de securitate de la Munchen, la începutul acestui an, alături de alţi foşti diplomaţi care au activat în timpul administraţiei preşedintelui democrat Barack Obama şi că nu s-a îndoit prea tare că aceştia s-au întâlnit cu oficialităţi iraniene.

„Este vorba despre un fost secretar de stat care intră în contact cu cel mai mare sponsor al terorismului de stat la nivel mondial”, a acuzat Pompeo, un adversar declarat al acordului nuclear semnat în 2015 de Iran şi de şase puteri mondiale, între care şi SUA. Kerry a fost ferm implicat în negocierea acestui acord, una dintre cele mai importante realizări ale administraţiei Obama.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare