Dragnea: Maior mai face jocuri. Aşa mi-a zis cineva alaltăseară

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că actualul ambasador al României în SUA George Maior urmează să fie chemat la audieri în Comisia de politică externă, precizând că acesta încă se mai crede directorul SRI şi că încă mai are întâlniri şi discuţii cu diverşi oameni.

„Pe noi ne interesează ca ofiţerii să aibă toate dotările asigurate, să fie plătiţi bine, să aibă infrastructură, logistică, dar trebuie văzut şi ţinut cont şi de contextual national şi de raportul cu celelalte instituţii. Adică nu se poate la nesfârşit şi poate în situaţia aceasta conducerile de la aceste servicii că noi nu mai acceptăm să iasă din matca constituţională. El crede că şi acum e directorul SRI (George Maior – n.r.). Face şi acum discuţii, jocuri, întâlniri politice. Aşa mi-a zis cineva alaltăseară. Să vedem dacă se va confirma sa nu. A fost în perioada asta în România şi au început ceva tulburări la partid. Doar remarcam o coincidenţă”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD a anunţat că George Maior urmează să dea explicaţii în Comisia de politică externă din Parlament.

„Ştiu că urmează să fie audiat la Comisia de politică externă, să vedem şi noi în ce se implică şi cum a sprijinit statul român. Bineînţeles că o să-l ţină în braţe Iohannis pe Maior”, a completat Dragnea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prefectul USR de Timiș, abonat la contracte pe bani publici

    Paul Finta a devenit prefect al județului Timiș pe...

    Fiica lui Gaddafi pe primul într-un sondaj privind viitorul lider al Libiei

    Aisha, fiica fostului lider libian Muammar Gaddafi, s-a clasat...

    Rusia susține că nu există cazuri de ciumă in Irkutsk

    Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății...

    Oficial din Ministerul român al Energiei: Ne așteptăm la prețuri record la electricitate în UE

    România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate...

    Ruinele unei comunități înghițite de ape în timpul regimului comunist devin atracție turistică

    Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze...

    Articole relationate

    Categorii populare