Dragnea: Amnistia nu este o iluzie

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, susţine că, din punctul său de vedere, „ideea amnistiei nu este o iluzie juridică”.

El a declarat duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că este nevoie de adoptarea unui „pachet de soluţii să se repare nenorocirile care au fost generate de implicarea serviciilor în justiţie”.

„Ideea amnistiei nu este o iluzie juridică, ca să discutăm foarte deschis şi tranşant. Se vorbeşte în spaţiul public de foarte mult timp de a se găsi o soluţie sau un pachet de soluţii să se repare nenorocirile care au fost generate de implicarea serviciilor în justiţie, de implicarea procurorilor în instanţe şi de rezultatele odioase ale acestor protocoale ilegale şi neconstituţionale. Pentru mine şi pentru noi, ca partid, ideea unei amnistii nu este o iluzie juridică”, a afirmat Dragnea.

Liderul PSD susţine că a cerut reprezentanţilor Guvernului să urgenteze procedura pentru ca „efectele acestor protocoale nenorocite să fie şterse”.

„S-a cerut Guvernului, s-a cerut doamnei prim-ministru, domnului ministru al Justiţiei, altora, să se găsească soluţiile pentru ca efectele acestor protocoale nenorocite să fie şterse. Nu trebuie să mai muncească mult. Nu e aministie, e în regulă. Să se dea posibilitatea ca cei nevinovaţi să nu mai plătească costul unei vânători de vrăjitoare care s-a petrecut în România, să dea posibilitatea judecătorilor să judece fără să fie terorizaţi”, a adăugat Liviu Dragnea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare