Polonia vrea filipinezi

Confruntată cu o criză a forţei de muncă din cauza emigraţiei către vestul Europei, Polonia caută lucrători străini, dar cu condiţia ca aceştia să fie creştini, refuzând migranţii care continuă să vină către Europa şi care sunt originari mai ales din ţările Africii şi Orientului Mijlociu, transmite agerpres.

O soluţie avută deocamdată în vedere este atragerea de imigranţi filipinezi. ‘Varşovia apreciază în special faptul că filipinezii sunt un popor apropiat din punct de vedere cultural, întrucât împărtăşesc credinţa catolică’, a declarat ministrul adjunct polonez al muncii, Stanislaw Szwed, citat de agenţia EFE.

La ora actuală sunt stabiliţi în Polonia cu acte în regulă doar aproximativ 600 de filipinezi, dar numărul lor ar putea să crească dacă guvernul de la Varşovia va reuşi semnarea unui acord cu guvernul de la Manila, a spus acelaşi oficial, care speră că o astfel de înţelegere ar putea fi încheiată în toamnă.

Obiectivul Poloniei este ca aceşti lucrători filipinezi să se dedice în special îngrijirii persoanelor vârstnice şi sectorului medical, la fel cum se întâmplă în Olanda, ţară care serveşte drept model pentru acordul pe care-l negociază în prezent autorităţile poloneze şi filipineze.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Articole relationate

    Categorii populare