Cum a ajuns un sucevean să fie condamnat la 225 ani de închisoare

Un bărbat din Suceava a fost condamnat la 225 de ani de închisoare, sentinţa fiind una definitivă după renunţarea acestuia la calea de atac. 

În primăvara acestui an, Ovidiu Rusu a fost condamnat de judecătorii din Suceava, care au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi l-au pedepsit pe acesta pentru tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare, dar au contopit pedepsele anterioare şi au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare, transmite Mediafax.

La final, pedeapsa aplicată lui Rusu a fost de 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă admisă de legislaţia din România.

Bărbatul a primit pedepse în 17 dosare penale, fiind acuzat de procurori de comiterea unor fapte de înşelăciune în perioada 2006-2011. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi recomandat în faţa mai multor persoane ca fiind judecător sau procuror DNA, reuşind în acest fel să obţină diverse sume de bani de la oameni cărora le-ar fi promis că le va rezolva problemele din instanţe, de la Casa de Pensii, de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava ori de la Biroul de Carte Funciară din Rădăuţi. Mai mult, acesta a fost acuzat că, după ce a ajuns în  penitenciar, ar fi reuşit să obţină aproximativ 100.000 de euro de la alte persoane, cărora le-ar fi promis că le va ajuta în diverse probleme, prezentându-se ca având diferite funcţii în sistemul judiciar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare