Tribunalul Teleorman a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a Tel Drum

Tribunalul Teleorman a dispus, luni, deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii Tel Drum, administrator judiciar provizoriu fiind desemnat CITR Filiala Ilfov SPRL.

„Admite cererea debitoarei Tel Drum SA. În temeiul art.71 alin.1 din Legea nr. 85/2014 dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei. În baza art. 73 raportat la art. 45 alin. 1 lit. d şi art. 57 din legea insolvenţei, desemnează administrator judiciar provizoriu pe C.I.T.R. Filiala Ilfov SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 şi 53 alin.1 si 2 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitoarei”, se arată în decizia instanţei.

Judecătorii au mai hotărât ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii generale a insolvenţei, prin publicarea într-un ziar de largă circulaţie, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru efectuarea menţiunii, OCPI Teleorman, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la Registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Magistraţii au fixat termen pentru continuarea procedurii la data de 23 mai 2018.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Vineri, Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea DNA de blocare a iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a societăţii Tel Drum pe o durată de 60 de zile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia susține că nu există cazuri de ciumă in Irkutsk

    Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății...

    Oficial din Ministerul român al Energiei: Ne așteptăm la prețuri record la electricitate în UE

    România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate...

    Ruinele unei comunități înghițite de ape în timpul regimului comunist devin atracție turistică

    Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze...

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Articole relationate

    Categorii populare