Deputatul USR care susține câmpul tactic în Justiție al generalului SRI Dumbravă

Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, consideră că în cazul secretarului general al SRI, Dumitru Dumbravă, căruia comisia specială i-a cerut demisia, nu există nicio probă care să arate vreo suspiciune că ”ar fi comis ceva în afara atribuțiilor de serviciu”.

„Din păcate, am ajuns într-un moment în care această comisie cred că nu își mai îndeplinește rolul ei legal și mandatat de către Parlament, ci a intrat în siajul luptelor politice, care nu ar trebui să aibă loc în această comisie, care are un singur scop: de a verifica legalitatea acțiunilor SRI și de a lua măsurile care sunt necesare pentru a restabili acest lucru. Mai mult, cred că această decizie (de a se cere demisia lui Dumbravă — n.r.) contravine hotărârii 30 a Parlamentului, prin care această comisie este înființată — și aici mă refer în special la articolul 6, prin care comisia are îndatorirea de a apăra onoarea instituțiilor și a cadrelor acestora. Cred că în cazul domnului Dumbravă nu există nicio probă, niciun indiciu clar care să arate vreo suspiciune că ar fi comis ceva în afara atribuțiilor de serviciu”, a susținut Stanciu-Viziteu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că decizia comisiei speciale „se încadrează doar într-o luptă politică în care PSD sacrifică orice, chiar și un militar de carieră, pentru a arunca o umbră asupra acuzațiilor care sunt aduse conducătorilor acestui partid”.

Acesta a subliniat că în cadrul audierilor lui Dumitru Dumbravă la Comisia SRI tot ce a văzut „a fost un militar profesionist, care și-a făcut datoria respectând legea”.

Deputatul USR nu s-a referit nici un moment la declarațiile lui Dumbravă privind implicarea în Justiție și echipele mixte cu DNA.

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a decis marți cu 5 voturi „pentru” și 3 „împotrivă” să solicite demisia lui Dumitru Dumbravă din funcția de secretar de general al Serviciului Român de Informații, potrivit unor surse parlamentare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să își pună avocatul Procuror General

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului...

    Expert militar ucrainean: Vom pierde un punct cheie in Donețk

    Situația de pe frontul din Ucraina rămâne extrem de...

    Președintele libanez refuză să se întâlnească cu Bibi

    Președintele libanez Joseph Aoun a declarat luni că va...

    Tomac anunță o parte din viitorii membri ai Guvernului

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat că Guvernul său...

    Articole relationate

    Categorii populare