spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.8 C
București

Un consilier al lui Bashar al-Assad acuză SUA şi Turcia că au invadat Siria

Bouthaina Shaaban, consilier al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat, marţi, că Statele Unite şi Turcia au intervenit ilegal în Siria, adăugând că Guvernul de la Damasc le consideră ”state invadatoare”, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Oficialul sirian a precizat că Guvernul de la Damasc nu va renunţa la oraşul Raqqa, ce a fost eliberat recent de sub stăpânirea militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic de către Forţele Democrate Siriene sprijinite de SUA.

Shaaban a declarat că implicarea Statelor Unite şi a Turciei în conflictul din Siria este ilegală din perspectiva normelor internaţionale şi a adăugat că cele două state vor fi tratate ca ”state invadatoare” de către Guvernul sirian.

”Astăzi, Turcia este o ţară colonialistă, iar prezenţa forţelor sale pe teritoriul nostru este ilegală. Şi prezenţa forţelor americane în Sira este ilegală”, a declarat consilierul lui Bashar al-Assad, într-un interviu acordat postului al-Mayadeen.

”Vom aborda această problemă şi ne vom confrunta cu orice forţă invadatoare care se află ilegal pe teritoriul nostru”, a adăugat Shaaban.

În ultimii doi ani, forţele regimului lui Bashar al-Assad, sprijinit de trupele Rusiei şi de către miliţiile iraniene, a reuşit să recupereze controlul asupra celei mai mari părţi din Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). În conflict sunt implicate mai multe puteri internaţionale, printre care şi SUA şi Turcia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare