VIDEO/ Explozii la cel mai mare depozit de armament din Ucraina

În Ucraina, sar în aer depozitele de artilerie din regiunea Vinița. Serviciul ucrainean al Europei Libere informează că este vorba despre arsenalul 48 al unității militare A1119 din localitatea Kalinivka (cca 30km de orașul Vinița), iar primele deflagrații s-au produs între 21.00 și 22.00, ora locală.

La scurt timp după declanşarea exploziilor, informaţiile au apărut pe reţelele de socializare, însoţite de imagini video. În postările lor, localnicii scriu că seria de explozii a provocat spargerea geamurilor mai multor clădiri, curentul electric a fost deconectat în oraș, iar oamenii își părăsesc locuințele.

Militari din localitate, citați de presa ucraineană, susțin că fumul cauzat de explozii ar putea fi toxic. Ministerul Apărării de la Kiev nu a făcut deocamdată nicio declarație oficială în legătură cu cele întâmplate, anunțând că precizează toate informațiile.

Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei informează că poliția și garda națională evacuează locuitorii din satele din apropiere. Informații despre eventuale victime nu există la ora actuală. Potrivit Radio Svoboda, autoritățile au decis închiderea spațiului aerian pe o rază de 30 km de la locul incidentului, în timp ce traficul rutier este blocat.

Arsenalul din Vinița este unul dintre cele mai mari depozite de armament din Ucraina.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare