Actrița Dorina Lazăr dată afară de Firea de la conducerea Teatrului Odeon

Dorina Lazăr a părăsit funcţia de director al Teatrului Odeon, miercuri, şi a fost înlocuită în regim de interimat de Dumitru Cristian Şofron, după ce i-a fost încetat contractul de management, ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, a anunţat Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). Actriţa a declarat, pentru Agenţia de presă News.ro, că nu ştie despre ce clauze este vorba şi că desfide pe oricine şi-ar închipui că şi-a însuşit vreo sumă din banii instituţiei teatrale.

Potrivit PMB, măsura a fost luată în baza raportului Corpului de Control al Primarului General, care a vizat, printre altele, verificarea aspectelor organizatorice, financiare şi respectarea legalităţii privind încheierea şi derularea contractelor comerciale.

”Sunt siderată. A venit un curier de la Primărie care mi-a adus o hârtie prin care am fost demisă din 24 august. Eu din 24 şi până astăzi am semnat o grămadă de acte. Ele sunt semnate ilegal, probabil, acum. Nu ştiu despre ce clauze este vorba, pentru că nu am acces la referat. Am dat telefon la Primărie şi nu îmi răspunde nimeni”, a spus Dorina Lazăr, pentru News.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare