Germania vrea ca SUA să-şi retragă focoasele nucleare de pe teritoriul ţării sale

Ministrul de Externe şi vicecancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, a declarat miercuri că arsenalul nuclear al Statelor Unite staţionat, din Germania, ar trebui retras de pe teritoriul acestei ţări, ca rezultat al unui dialog international în privinţa dezarmării, relatează Tass.

Sigmar Gabriel, care efectuează o vizită la New York, a acordat un interviu pentru agenţia DPA, în care i-a dat dreptate liderului social-democrat Martin Schulz, care a precizat anterior că un astfel de act ar fi necesar.

”Sunt încrezător că este necesară reînceperea discuţiilor cu privile la dezarmare şi controlul armamentului. De asta cred că domnul Schulz are dreptate, iar declaraţiile sale cu privire la retragerea armamentelor din Germania sunt corecte”, a declarat Sigmar Gabriel.

Potrivit agenţiei DPA, aproximativ 20 de focoase nucleare americane ar fi staţionate într-o bază aeriană din apropierea localităţii Buchel. Acest arsenal s-ar afla în Germania încă din perioada Războiului Rece.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare