Toți cei 9 reținuți în dosarul fermei de porci a lui Dragnea jr, eliberați

Cele nouă persoane reținute în dosarul de evaziune fiscală în care apare și ferma de porci de la Salcia vor fi eliberate din arestul Poliției Capitalei, după ce procurorii Parchetului General au decis să nu ceară în instanță mandate de arestare.

Față de opt dintre cei acuzați procurorii au luat măsura controlului judiciar, printre aceștia aflându-se și Ilie Dragne, administratorul fermei de porci din Salcia, județul Teleorman, unde acționar majoritar a fost Valentin Ștefan Dragnea, fiul președintelui PSD, Liviu Dragnea.

De altfel, Ilie Dragne a ieșit vineri după-amiaza din arestul Poliției Capitalei, la expirarea ordonanței de reținere de 24 de ore.

Joi, procurorii și polițiștii au efectuat percheziții la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane într-un dosar în care se investighează infracțiuni de evaziune fiscală care ar fi dus la prejudicierea bugetului de stat cu peste 39 de milioane de lei. Printre locațiile unde au avut loc percheziții a fost și ferma din Salcia.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost efectuate percheziții în 80 de locații — sedii sociale și puncte de lucru ale unor societăți comerciale, precum și locuințe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare