Bande columbiene jefuiesc spitalele greceşti

Grupuri columbiene de crimă organizată se află în spatele unei serii de furturi de echipamente medicale scumpe de la spitalele din Grecia și din alte 11 țări europene, au anunțat autorităţile elene.

În comunicat se menţionează că poliția caută trei suspecți din Columbia în legătură cu patru jafuri din Grecia care au fost comise luna trecută. În cooperare cu autoritățile columbiene, au fost găsite patru din cele aproximativ 12 piese de echipamente medicale în valoare de peste o jumătate de milion, care sunt folosite în principal pentru colonoscopie şi gastroscopie. În prezent se fac demersuri pentru ca aceste dispozitive să fie readuse în Grecia.

Șeful poliției ateniene, Hristos Papazafiris, a declarat că în ultimii patru ani, furturi asemănătoare au fost realizate în Franța, Germania, Italia, Austria, Olanda, Spania, Polonia, Lituania, Luxemburg, Croația și Cehia. Acesta a adăugat că autorii fac parte dintr-un „grup mobil și organizat de sud-americani, cea mai mare parte din ei columbieni, ai cărui membri, din ordinul cartelului, au vizitat țările europene în calitate de turiști”. Ulterior, bandiţii supravegheau spitalele, de multe ori, înainte de jaf, dându-se drept pacienţi. Bunurile furate ar fi fost trimise după aceea în Columbia. Sistemul Național de Sănătate din Grecia a fost puternic afectat de reducerea cheltuielilor, reducere care a fost impusă Greciei de creditorii internaționali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare