Ideologiile s-au răzbunat pe Nicușor

Președintele recent reales al USR, Nicușor Dan a anunțat că demisionează din fruntea partidului. Cu o zi în urmă s-a desfășurat un vot în cadrul Biroului Național în urma căruia s-a luat decizia ca USR să combată modificarea Constituției propusă de Coaliția pentru Familie. În partid, militanții se împărțiseră în două tabere opuse, dar cei de stânga nu agreau neutralitatea afișată, cerând conducerii să adopte o poziție clară, lispită de echivoc. Nicușor Dan luptase din răsputeri să lase lucrurile așa cum erau, explicând că numai așa se poate conserva unitatea partidului. Aripa de stânga a presat însă tot mai mult și a obținut, la limită, un vot favorabil în Biroul Național, provocând demisia lui Nicușor Dan.

Ceea ce s-a întâmplat era inevitabil câtă vreme partidul pusese laolaltă persoane cu opțiuni dintre cele mai diferite. Mai demult, Nicușor Dan, într-un moment de uitare de sine, spusese el însuși că partidul e în pericol să se spargă, căci aduna opțiuni ideologice antagonice. E adevărat că partidul nu s-a spart încă, dar e de presupus că, odată ce a fost abandonată neutralitatea într-una din chestiunile esențiale, așa cum este viziunea asupra familiei și societății în general, nu va mai trece mult până când ruptura va deveni oficială.

Nicușor Dan se străduise să arate că tema căsătoriei ar fi secundară și că multe altele ar fi prioritățile societății românești care ar pretinde ca oamenii să rămână uniți, indiferent de opțiunile lor ideologice. Într-o replică dată unui comiliton, Nicușor Dan spusese: ”În zecile de întâlniri cu oameni care doreau să vină în USB / USR am spus că singura șansă pe care o avem de a sparge blocada sistemului este coalizarea, sub aceeeași platformă, a oamenilor cu opțiuni ideologice diferite, într-un program bazat pe ce ne unește, pe urgențele societății. Am spus că în USB / USR este loc și pentru progresiști și pentru conservatori, o temă care este prea intimă pentru foarte mulți pentru a fi tranșată prin vot”.

Se pare că nu a convins din moment ce s-a ajuns exact la ceea ce dorea să evite, adică un vot. Dar întrebarea principală este dacă președintele USR avea dreptate să creadă că tema căsătoriei este una secundară. În realitate destui oameni pe tot globul și nu doar în România consideră că subiectul are o mare stringență. Dar, paradoxal, nu majoritățile conservatoare sunt cele care propulsează subiectul în fruntea priorităților, ci, dimpotrivă, minoritățile progresiste. Conservatorii, tocmai pentru că sunt mulțumiți cu situația legală așa cum este ea astăzi, nu văd deloc în tema căsătoriei o prioritate și cu atât mai puțin o stringență. Febrilitatea revendicativă aparține stângii, căci ea se găsește într-o mișcare de conchistă istorică. Se pare așadar că militanții de stânga din USR, care sunt singurii care văd în obținerea căsătoriei homosexuale o prioritate, au presat pentru înlăturarea lui Nicușor Dan care își manifestase, implicit dar grăitor, opțiunile intime conservatoare. Ironia situației este că Nicușor Dan a fost împins la demisie nu din cauza neutralității, ci din cauza opțiunilor sale neexplicitate.

În fine a devenit mai clar că politica constă în primul rând în stabilirea priorităților. Cine decide prioritățile, decide politicile și reușește în cele din urmă să-și impună ideologia. Iar răspunsul la întrebarea pe care am pus-o mai sus vine de la sine: un subiect are sau nu o mare stringență numai în funcție de perpsectiva ideologică adoptată, ceea ce spune că, în esență, Nicușor Dan a greșit punând ideologiile în paranteză, căci, iată, ele s-au răzbunat.

S-a vădit în cele din urmă că ambiția de a construi o platformă politică aseptică, epurată de toate subiectele litigioase, este imposibilă. Episodul e mai important decât pare, căci ne arată încă o dată că omul nu poate fi redus la un construct politic artificial, la o sumă de nevoi esențiale, și că uneori ceea ce pare minor devine decisiv și invers. Nicușor Dan mai spusese în răspunsul citat mai sus: ”Am făcut atâtea lucruri minunate împreună, progresiști și conservatori. Am trezit speranța în sute de mii de oameni. Sper să avem înțelepciunea să rămânem uniți. Sper să ne ridicăm la înâlțimea speranțelor pe care oamenii și le-au pus în noi”.

E cu siguranță un apel sincer. Atâta doar că el  nu a înțeles că ”speranțele oamenilor” nu pot fi niciodată separate de convigerile lor și mai ales nu pot fi cuantificate. Nicușor Dan nu a înțeles că speranțele oamenilor nu mai sunt deloc aceleași și că noțiunea însăși de ”democrație”, departe de a fi o achiziție clară și definitivă, este tot mai mult disputată.