@CASA REGALĂ VREA MILIOANE DE EURO PE AN DE LA STAT @ DRAGNEA PROMITE SPRIJIN @ CULISELE ÎNȚELEGERII ÎNTRE PSD ȘI CASA REGALĂ @REACȚIILE MONARHIȘTILOR: TRĂDARE
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că, în cel mult două săptămâni, va fi depus la Parlament proiectul de lege privind statutul Casei Regale. Miza este una financiară pentru Principale Radu și Principesa Margareta care doresc o finanțare fermă anuală de la stat.
De cel puțin 4,5 milioane de euro pe an pe modelul Muntenegru, dar cuplul Radu Duda-Margareta dorește o sumă de peste 25 milioane de euro anual susținând că România este mai mare ca republica fost iugoslavă.
Este un scandal semnalat de monarhiști de peste un an de zile. O predare a Casei Regale, cum o numesc ei.
CITIȚI ȘI: Finul lui Liviu Dragnea de ziua națională cu mâna pe fundul Principesei Maria: A SCOS ȘI LIMBA
„Am discutat cu alteţele lor regale şi am constatat cu amărăciune că, după întâlnirea pe care am avut-o şi eu şi domnul Tăriceanu separat anul trecut, când stabilisem să iniţiem o lege în Parlament, la propunerea dumnealor, atunci Guvernul Cioloş s-a grăbit şi a spus că vor dânşii să iniţieze acel proiect de lege. Am zis să nu ne certăm pe aşa ceva, am zis că aşteptăm să vină proiectul în Parlament, nici până în ziua de azi proiectul nu a plecat de la Guvern, s-a împiedicat în nişte avize. Împreună cu domnul Tăriceanu le-am propus alteţelor lor şi au fost de acord să iniţiem noi proiectul de lege în Parlament pentru a putea totuşi finaliza ceea ce am promis”, a declarat Dragnea.
„A fost o discuție despre rolul Casei Regale în viața publică din România. Punctul meu de vedere pe care l-am transmis este că statutul Casei Regale din România trebuie mult mai bine reglementat”, spunea acum un an Dragnea.
Este vorba despre un proiect despre care FLUX 24 a informat în mai multe rânduri.
La sfarsitul lunii aprilie acum doi ani, Alexandru Muraru – profesor de Ştiinte Politice de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi si apropiat al Principelui Radu, fratele geaman al lui Andrei Muraru, consilier prezidential – scria un text în care anunţa care ar trebui să fie statul Casei Regale a României.
Acesta spunea că elita politică și demnitarii României trebuie să ia o decizie majoră. România are nevoie de o Casă Regală instituționalizată, deci intretinuta de la bugetul de stat. Acesta mai spunea că şi în Muntenegru este o situaţie similară.
„(…)Dacă o țară precum Muntenegru, cu o populație de 0,6 milioane locuitori, cu un PIB de 30 de ori mai mic decât al României, are înțelepciunea să dea pentru reprezentare 4,5 milioane de euro Casei Regale, nu văd de ce România nu ar face un astfel de efort simbolic, care, raportat la posibilitățile României și la potențialul și avantajele create prin instituționalizarea Casei Regale ar produce un act identitar și simbolic enorm pentru națiune.”
Minim 4,5 milioane de euro pe an, indica omul apropiat de Principele Radu.
Jurnalistul monarhist Marius Ghilezan a comentat la acel moment pe facebook întâlnirea Dragnea-Principesa Margareta:
Broker abil, Custodele a tranzacţionat acţiunile Casei regale cu statul român, semn că titlurile şi decoraţiile nu se vând pe piaţă. Aşa se instituţionalizează regalitatea prin lege. Liviu Dragnea a sărit ca împuternicit al statului să le cumpere. Tranzacţia a reuşit. Alteţele lor vor avea 3-4 milioane de Euro de la buget pentru pensii şi plata valeţilor curţii. Trei câştigători:
> reprezentanţii Casei Regale şi staff-ul tehnic (care se vor finanţa de la buget)
> PSD care a luat caimacul monarhist al PNL
> Republica, instituţie care se legitimează cu simbolul coroanei.
Practic, s-a făcut un transfer de legitimitate. Trei câştigători. Doar monarhiştii sunt liberi să fugă în munţi.
Lecţia dată azi de Custode e că nu mai există salvare colectivă, ci doar salvare individuală.
Amin.
După votarea legii se poate anunţa şi trecerea Suveranului în lumea drepţilor.
CE SPUNEA MARILENA ROTARU:
Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!, scria anul trecut pe facebook cunoscuta monarhistă Marilena Rotaru, fost realizator tv şi conducător al organizaţiilor monarhiste din România.
Rotaru se referă la negocierile pentru finanţarea Casei Regale de la buget avute anul trecut cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui, afirmă Marilena Rotaru.
TEXTUL SCRISORII DESCHISE A MARILENEI ROTARU CĂTRE PRINCIPESA MARGARETA,CUSTODELE COROANEI ROMÂNIEI
De aproape 27 de ani încerc, cu propriile mele puteri, și de câțiva ani și cu ale asociațiilor monarhiste din care am făcut și fac parte, să dau viață Cuvântului Majestății Sale Regelui Mihai și să repun adevărul în locul din care a fost smuls de bolșevici și de porta-vocea lor, Mihail Roller. Adevărul monarhiei constituționale, rolul său decisiv și benefic în epoca modernă și premodernă a României. Adevărul Regelui care s-a considerat primul servitor al națiunii și din această perspectivă Carol I, ca toți ceilalți Regi români, și-a asumat rolul de suveran. Adevărul puterii monarhului, putere care vine de la Dumnezeu dar și de la oameni: ”Prin grația lui Dumnezeu și voința națională”. Două surse de legitimitate care stau la temelia monarhiei constituționale. În republică puterea spirituală este abandonată. În monarhie este cheia unificatoare. România s-a clădit și a evoluat în timpul monarhiei și s-a prăbușit în timpul republicii.Regele Mihai este omagiat în marile cancelarii ale lumii ca ”un mare Rege”, iar Alteța Voastră Regală este privită ca ”principesa moștenitoare a unui mare Rege”. Acum 72 de ani Regele Mihai a semnat printr-un gest de mare cutezanță, inspirație și înțelepciune acel 23 August.
Acum este douăzecișitreiaugustul Alteței Voastre Regale!
Custodele Coroanei Române nu poate cere decât locul suprem: tronul. În realitate, nu într-un muzeu!
A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui.
Sistemul actual, strâns unit printr-o politică a corupției, dorește liniște prin eliminarea de pe agenda publică a subiectului monarhiei, prin ceea ce, scribii obedienți au numit ”instituționalizarea Casei Regale.”
Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!
Există o particulă în titlul princiar care nu permite căderea: ”a României”. Orice abdicare de la înălțimea Coroanei se poate face doar în nume personal. Nimeni însă nu poate implica instituția supremă a Coroanei în jocurile politicianiste și nu poate distruge speranța românilor în monarhia constituțională.
Respectul față de întregul adevăr istoric m-a făcut să cred că, la aniversarea a 150 de ani ai Coroanei Române, vor fi invitați și reprezentanți ai rădăcinilor regalității noastre, ai Casei Princiare de Hohenzollern, care ni i-au dat pe măritul Rege Carol I și pe Regele Ferdinand.
Complicitățile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie și să consfințească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai. De data asta pe mâna propriei familii.
Marilena Rotaru 16 iunie 2016