Grindeanu, ironie la adresa lui Dragnea: O să îl învăț să schieze, trebuie să știi să cazi

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni seară, la Gala News.ro, referindu-se la postarea de pe Facebook în care Liviu Dragnea scria că l-a învăţat cum să prindă peşte, că s-a trecut de la numărat ouă la numărat ştiuci, precizând că îl va învăţa, la rândul lui, pe preşedintele PSD să schieze, una dintre primele lecţii fiind „să ştii să cazi’.

„Am văzut că e o întreagă dezbatere, îmi place schiul… Ştiţi cum sunt pescarii profesionişti… e o întreagă legendă în ce spun pescarii, pe mine mă interesează să atrag fondurile europene, să avem creştere economică. Am văzut că s-a trecut de la numărat ouă la numărat ştiuci. Dacă la iarnă toate lucrurile care ţin de guvernare, bugetul, deficitul, creşterea economică…şi va ninge…o să-l învăţ pe preşedintele Dragnea să schieze. Nu ştie, iar la primele lecţii trebuie să se ţină în picioare… să ştii să cazi”, a spus Sorin Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare