spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriCulisele marelui derby din Justiție și niște evenimente neobservate de opinia publică

Culisele marelui derby din Justiție și niște evenimente neobservate de opinia publică

-

- Reclama -

COMENTARIU de Contele de Saint Germain

- Reclama -

Pe data de 17 ianuarie 2017 s-a întâmplat un eveniment peste care presa a trecut cu nepermisă superficialitate: declarația lui Traian Băsescu în dosarul deschis la Parchetul General în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță.

- Advertisement -

Înregistrat pe ascuns (?) de un partener de discuție, fostul președinte fusese auzit de o țară întreagă cum povestea despre o discuție din biroul său în care capii binomului, Coldea și Kovesi, îi raportau planul (deloc legal) de condamnare a lui Dan Voiculescu prin arestarea abuzivă a judecătorului Mustață și desemnarea în locul său a Cameliei Bogdan. În aceeași captură dată publicității, Traian Băsescu recunoștea că a înregistrat, clandestin,  multe convorbiri importante din biroul său, pe care le are bine puse la păstrare și pe care are de gând să le folosească dacă interesele sale personale i-o vor cere.

La ieșirea de la audierea din 17 ianuarie 2017, audiere care a durat peste două ore și jumătate, Băsescu le-a declarat, sec, ziariștilor: “A fost o declaraţie de martor completă, pe toate întrebările procurorului, dar nu vă pot spune conţinutul ei, pentru că nu am voie, după Codul Penal”.

- Advertisement -

Azi suntem în 13 martie 2017, la aproape 2 luni de la audierea lui Băsescu, și așteptăm cu mare interes verdictul pe fond al completului de 3 judecători de la ÎCCJ în dosarul „Gala Bute”.

CITIȚI ȘI: Dezvăluiri explozive despre șeful Secției de Combatere a Corupţiei din DNA: A mușamalizat două crime

De unde provine acest interes? Din impactul pe care sentința ÎCCJ îl va avea asupra societății românești dar, mai ales, asupra mafiilor din „justiția română”, indiferent cum va suna această sentință.

Căci după dezvăluirile din presă, mai vechi sau mai recente, e clar că în acest război nu se confruntă binele cu răul ci două forme de rău. Două mafii! Una condusă de șefii binomului SRI – DNA, cealaltă aliniată în spatele „vânatului” Traian Băsescu.

Întâmplarea face că, în acest moment, fiecare dintre aceste două mafii trece prin momente de maximă dificultate. Prima, băgată în corzi de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță și de hotărârile CCR, cea de a doua amenințată de ghilotina sentinței ÎCCJ. Cu aceste încărcături emoționale, combatanții au devenit, pur și simplu, turbați. Controlați de adrenalină, dispuși să joace pe totul sau nimic. Ceea ce, pentru spectatori, devine extrem de promițător.

În ultimele zile, pe măsură ce data pronunțării sentinței în „Gala Bute” se apropia, s-a observat ieșirea în cascadă, la televizor, cu declarații din ce în ce mai agresive, a trei personaje direct interesate ca verdicul de azi al instanței să fie unul favorabil Elenei Udrea: doamna Udrea, domnul Băsescu, doamna Bica. Ținta tuturor: Laura Kovesi și abuzurile de poliție politică ale DNA.

Apogeul acestei ofensive s-a înregistrat aseară, duminică 12 martie 2017, când cele trei personaje aproape că au pus stăpânire pe prime-time-ul celor mai importante televiziuni de știri, fie prin prezența în studiourile acestora fie prin interviuri telefonice.

Fără să fiu vreun admirator sau susținător al Laurei Kovesi, trebuie să admit că, ieri, adversarii domniei sale din mafia opusă au întrecut orice măsură prin modul sufocant și unilateral în care au încercat să prezinte opiniei publice un proces mult mai complex și mai puțin dezechilibrat decât au lăsat dânșii să se înțeleagă.

Și acum revin la declarația din 17 ianuarie 2017 a lui Traian Băsescu: „A fost o declarație de martor completă”. COMPLETĂ! Iată un cuvânt cheie. Altfel spus, Traian Băsescu s-a folosit de acea ocazie pentru a spune procurorului TOT ceea ce a considerat el necesar și util întru apărarea intereselor sale, TOT ceea ce credea el că ar fi bine să ajungă la urechile doamnei Kovesi și ale domnului Coldea pentru a le tempera, în ultimul moment, elanurile răzbunătoare.

Să fie o coincidență faptul că exact în aceeași zi a declarației lui Băsescu, 17 ianuarie 2017, Florian Coldea, deși declarat nevinovat de Biroul Executiv al SRI, solicita eliberarea din funcție, iar, spre seară, președintele Iohannis semna decretul de trecere în rezervă a acestuia?

Și încă o întrebare retorică: credeți că, dacă, profitând de ocazie, Traian Băsescu o fi înmânat procurorului de caz și un fragment din înregistrarea cu Coldea și Kovesi la care se referise în discuția dezvăluită de Sebastian Ghiță, acest fragment ar fi putut cântări decisiv în demisia lui Coldea? Și, cam peste două luni, cam în săptămâna asta, în care tocmai am intrat, ar putea cântări decisiv și pentru demisia lui Kovesi, în caz că…

În caz că Elena Udrea va fi condamnată?

Traian Băsescu este un șantajist redutabil. De aceea, eu cred că fragmentul de inregistrare compromițător pentru Kovesi nu a fost predat cu ocazia acelei audieri ci doar invocată, ultimativ, existența sa. Și mai cred că încetarea bruscă a dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță este în strânsă legătură și cu declarația de martor, COMPLETĂ, a lui Traian Băsescu. Căci, exact după acea declarație a fostului președinte, la Parchetul General, Ghiță a amuțit. Probabil i s-a comunicat că problema e ca și rezolvată și în cazul lui Kovesi, deci nu mai e nevoie de „dat din casă” mai mult decât a făcut-o, deja.

Meciul de la ÎCCJ și sentința de azi din dosarul „Gala Bute”, reprezintă primul derbi autentic între cele două mari mafii din „justiția” română: mafia lui Băsescu versus mafia lui Kovesi. Așa, ca spectator din tribună, vă mărturisesc că nu am o preferință.

Aștept, totuși, cu interes, deznodământul. Pentru că, oricare va fi acesta, una din tabere va fi serios avariată. Ceea ce, până la urmă, poate fi încadrat la, măcar, o jumătate de dreptate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img