Turcia refuză să îl mai primească în țară pe ambasadorul olandez

Turcia refuză întoarcerea ambasadorului olandez atât timp cât Haga nu va îndeplini condițiile puse de Ankara pentru rezolvarea crizei diplomatice dintre cele două țări, a declarat luni vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, citat de AFP.

„S-a decis ca, până ce condițiile puse de noi nu vor fi îndeplinite, ambasadorul olandez să nu fie autorizat să revină”, a declarat Numan Kurtulmus, după o reuniune a Consiliului de miniștri.

În plus, „atât timp cât Olanda nu va repara greșelile comise, relațiile la cel mai înalt nivel și întâlnirile prevăzute la nivel ministerial și la nivel înalt sunt suspendate”, a adăugat acesta, după ce Haga a interzis miniștrilor turci participarea la mitinguri în favoarea președintelui Erdogan.

Ambasadorul Olandei, Kees Cornelis van Rij, este în prezent în afara Turciei, iar problemele curente sunt gestionate de însărcinatul cu afaceri.

„În primul rând, am decis să nu permitem întoarcerea ambasadorului olandez, în prezent în vacanță în străinătate, până ce nu sunt îndeplinite condițiile noastre și nu vom da permis pentru zborurile diplomaților din Olanda”, a spus Kurtulmus, citat de agenția EFE.

El a precizat că această măsură „se limitează doar la vizite oficiale și zborurile diplomaților care doreau să utilizeze spațiul aerian turc și nu îi va afecta pe cetățenii olandezi”.

Vicepremierul turc a indicat, potrivit AFP, că Parlamentul de la Ankara va fi invitat să se retragă din grupul de prietenie turco-olandeză și a adăugat că țara sa dorește o anchetă asupra evenimentelor din ultimele zile, printre care recurgerea la poliția călare și la câini pentru restabilirea ordinii după o manifestație în fața consulatului turc din Rotterdam.

Criza între Olanda și Turcia a izbucnit atunci când Haga a interzis ministrului turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, să aterizeze în această țară pentru a participa la o adunare la Rotterdam și a expulzat-o pe ministra turcă a Familiei, Fatma Betul Sayan Kaya.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare