Peste 1000 de persoane la catafalcul Reginei Ana până joi la prânz

Peste o mie de persoane au trecut joi, de la primele ore ale dimineții până la prânz, prin fața sicriului Reginei Ana, adus cu o seară înainte de la Castelul Peleș în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei.

Femei, bărbați sau copii, tineri sau vârstnici au așteptat în liniște la rând pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei. Cei mai mulți s-au închinat în dreptul catafalcului, iar unii dintre ei au îngenunchiat.

081110431892170480Aproximativ 30 de persoane au așteptat, înainte de ora 8,00, în fața Palatului Regal pentru a li se permite accesul în Sala Tronului.

După deschiderea porților Palatului la ora 8,00, rândul s-a destrămat, dar numărul celor care a intrat să se închine în fața sicriului reginei s-a menținut constant. După ora 10,30 cei care au dorit să treacă prin Sala Tronului au stat la rând aproximativ 15-20 de minute. Flori și candele continuă să fie depuse în fața Palatului Regal.

Catafalcul este străjuit de patru militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

081110461892293198Joi și vineri, între orele 8,00 și 22,00, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, de marțea trecută, la Castelul Peleș, la Palatul Regal și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare