SCANDALUL PLAGIATELOR DE LA ACADEMIA SRI: Ultimatumul ministrului Educației

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că aşteaptă ca Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul’ să îşi asume o poziţie clară prin care fie să ceară CNATDCU retragerea doctoratelor suspectate a fi plagiate, fie să şi le asume.

„Ştiu că acolo (n.r. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”) sunt mai mulţi doctoranzi care au solicitat în baza unei legi (OUG 94/2014) să renunţe la titlu fără să declare totuşi că e vorba de un plagiat, fără să-şi asume această culpă morală şi ştiinţifică. Pe moment aşteptăm din partea, din partea Academiei de Informaţii, o poziţie clară, asumată de către conducerea instituţiei, din care să rezulte fie că Academia solicită evaluarea prin CNATDCU şi retragerea tezelor de doctorat şi a tilurilor de doctor, pentru că sunt plagiate, fie să şi le asume spunând că nu este nicio problemă acolo, rămânând ca mai departe, CNATDCU să facă evaluarea necesară”, a declarat Mircea Dumitru în interviul acordat MEDIAFAX.

De asemenea, Mircea Dumitru susţine că până în luna septembrie va avea o schiţă a procedurii prin care se va face evaluarea şcolilor doctorale.

„Eu cred că evaluarea şcolilor doctorale ar fi un demers de recredibilizare a învăţământului doctoral în România. Nu sunt deloc de acord cu acele poziţii excesive care spun că toate doctoratele din România se iau prin fraudă şi prin plagiat. (…) Pornind de la aceste cazuri atât de mediatizate, nu trebuie să aruncăm această anatemă asupra întregului sistem doctoral. Pe de altă parte, cred că este necesară evaluarea şcolilor. Aici, ministrul Adrian Curaj pregătise o schiţă de proiect în minister. La noul CNATDCU, care şi-a început activitatea în iunie, deja s-a lansat această temă. Credem că în luna septembrie putem avea o primă schiţă prin care putem să lansăm evaluarea şcolilor doctorale şi acesta este un proiect al ministerului pe care sunt convins că-l vom putea duce la îndeplinire până la sfârşitul lunii decembrie când o să încheiem mandatul la minister”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare