Prelatul care a dat presei documentele Vatileaks, condamnat de Tribunalul Vaticanului

Justiția Vaticanului a achitat joi doi jurnaliști, dar a condamnat la închisoare cu executare un prelat spaniol acuzat de divulgarea documentelor confidențiale de la care a pornit scandalul Vatileaks, transmite AFP.

Acuzații de șantaj, îngrădire a libertății presei, piraterie informatică sau sex, nimic nu a lipsit din acest scandal stânjenitor pentru Sfântul Scaun, început în luna noiembrie după ce informații confidențiale despre operațiunile financiare dubioase ale Vaticanului s-au regăsit în două cărți șoc, „Calea Crucii” și „Avariția”, scrise de jurnaliștii Gianluigi Nuzzi și respectiv Emiliano Fittipaldi. Aceștia doi au fost deferiți justiției, dar ei au fost achitați prin sentința emisă joi, tribunalul Vaticanului considerând că nu are competența de a pronunța un verdict în cazul lor.

În schimb, aceeași instanță l-a condamnat la 18 luni de închisoare cu executare pe prelatul spaniol Angel Vallejo Balda, cel care a condus comisia pentru finanțe a Vaticanului, căreia i-au aparținut documentele secrete transmise jurnaliștilor, fiind condamnată de asemenea la 10 luni de închisoare, dar cu suspendare, consultanta italiană Francesca Chaouqui, membră a aceleiași comisii. Aceste condamnări pot fi atacate prin recurs.

Prelatul spaniol a fost arestat în luna noiembrie și a recunoscut că a transmis presei respectivele documente. Dar el a susținut totodată că a acționat sub presiunea unei Francesca Chaouqui manipulatoare, care ar fi mers până acolo încât l-a atras în patul ei, ceea ce consultanta a negat vehement, insinuând în treacăt că prelatul ar fi homosexual.

Purtătorul de cuvânt la Vaticanului, Federico Lombardi, a apărat acest proces controversat, el susținând că demersul judiciar a fost unul normal în condițiile în care a existat o scurgere de informații secrete. El a mai spus că, din punctul de vedere al Sfântului Scaun, nu a fost un proces împotriva libertății presei, deși Papa Francisc a validat decizia privind trimiterea celor doi jurnaliști în judecată, decizie criticată vehement de apărătorii libertății presei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare