Ministru: Justificarea profesilor că au salarii mici O IMBECILITATE

Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, a declarat, marți, ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan.

„Eu văd părinții la școală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur și simplu își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ți demisia. Dar nu să îți bați joc de viitorul copilului. Justificarea că ‘am salariu mic’ e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis…”, a spus Bostan.

În opinia sa, gratuitatea este o reminiscență a anilor de comunism.

„Mentalitatea comunistă a fost așa: să primesc gratis educație. Atunci nu cer în partea cealaltă la ghișeu calitate. Să primesc gratis curent, de exemplu. Nu m-ar deranja foarte mult că s-ar opri curentul la ora 12,00. După părerea mea, orice serviciu trebuie plătit într-o formă sau alta. Pentru foarte mulți părinți dacă ar simți că în fiecare lună dau ceva, o sumă, ar conștientiza că nimic nu e gratis. La noi, în mentalul colectiv, a intrat prea adânc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai înțelege cum funcționează statul de fapt. Ar trebui făcute seminarii despre funcționarea statului. Atunci nu ar mai veni cu cereri care sunt de neîmplinit sau de nerezolvat. Spunem tot timpul ‘să se dea’. Nu avem în partea cealaltă ‘de unde’. Părerea mea este că e o reminiscență a celor 50 de ani de comunism”, a mai afirmat ministrul Comunicațiilor.

Acesta a precizat că munca ar trebui legată de performanță și a subliniat că nu este de acord cu sistemul de salarizare existent în prezent în Educație.

„Ar trebui legată cumva munca de performanță. Eu nu sunt de acord cu sistemul de salarizare existent în acest moment (în sectorul Educației n.r.). Bugetul nostru nu ține (la mărirea salariilor n.r.). În momentul de față deficitul bugetar prognozat este de 3%, anul viitor este o prognoză care spune că e undeva de 3,6%, cu toate măririle date de Parlamentul actual, care a tot dat, ceea ce înseamnă posibilitatea intrării României într-o procedură de deficit bugetar excesiv. O mărire de salarii în zona asta de Educație nu ar provoca decât pagube pe următorii 2-3-5 ani, dar pagube pe care nu le mai poți recupera”, a spus Bostan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare