spot_img
5.8 C
București
marți, noiembrie 5, 2024
AcasăLocale 2016#Locale2016/ 7 membri ai unei familii pe lista PNL: Părinţi, fii şi...

#Locale2016/ 7 membri ai unei familii pe lista PNL: Părinţi, fii şi nurori

-

- Reclama -

Mai mult de o treime dintre candidaţii liberali pentru mandatele de consilieri locali din comuna Dăneasa, respectiv şapte persoane, fac parte din aceeaşi familie – Ricman – părinţi, fii şi nurori, bărbaţii ocupând locuri în prima jumătate a listei iar femeile în a doua jumătate.

- Reclama -

Preşedintele PNL Dăneasa, Dumitru Briceag, candidat liberal pentru funcţia de primar al localităţii şi primul pe lista de propuneri a partidului pentru mandatele de consilieri locali din Dăneasa, a declarat luni, pentru AGERPRES, că a susţinut candidaturile fraţilor Ricman, ale părinţilor lor şi ale soţiilor deoarece este o familie „serioasă, de oameni harnici, muncitori”, care n-au avut vreodată probleme cu respectarea legii şi sunt apreciaţi de săteni.

- Advertisement -

Potrivit lui Dumitru Briceag, fratele cel mare din familia Ricman, Gabi, în vârstă de 40 de ani, ocupă poziţia a doua pe lista de candidaţi a PNL pentru Consiliul Local Dăneasa. Cei doi fraţi mai mici, Ionuţ Cristian şi Mihăiţă, în vârstă de 35 respectiv 29 de ani, ocupă locurile şapte şi opt pe aceeaşi listă. Fii sunt urmaţi pe poziţia a zecea de tată, Nicu Ricman, în vârstă de 68 de ani. Pe locul 11 candidează Mariana Ricman (33 de ani), soţia candidatului de pe locul secund, Gabi, iar pe locul 13 se află Nicoleta Violanda Ricman (31 de ani), soţia candidatului de pe locul şapte, Ionuţ Cristian.

Mama fraţilor care candidează pe lista PNL pentru CL Dăneasa, Maria (62 de ani) este la rândul ei candidată pe aceeaşi listă, pe locul 16.

- Advertisement -

În Dăneasa sunt cinci candidaţi pentru funcţia de primar, reprezentând ALDE, UNPR, PSD, PNL şi PND şi cinci liste de candidaţi pentru consiliul local, de la aceleaşi partide.

Rude care candidează pe aceeaşi listă pentru mandate de consilieri locali ar putea fi şi în localităţile Brâncoveni, Bobiceşti, Dobreţu, Fălcoiu şi Drăgăneşti-Olt, unde printre propunerile unor partide se află mai mult de patru persoane cu acelaşi nume de familie.

- Advertisement -
Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img