Ce ASCUNDE NATO despre asasinarea celor doi militari români în Afghanistan/ Ministerul Apărării de la București TACE

Cei doi militari români care au murit sâmbătă în Afganistan au fost uciși de doi indivizi care purtau uniforme ale forțelor naționale afgane de apărare și securitate, a declarat pentru Digi24 un purtător de cuvânt al operațiunii „Resolute Support”.

Cei doi indivizi au deschis focul într-o unitate a armatei afgane din sudul Afganistanului, precizează NATO într-un răspuns la solicitarea Digi24, fără a specifica dacă cei doi făceau parte din rândul forțelor afgane sau dacă au pătruns în unitate deghizați în soldați.

Membrii operațiunii „Resolute Support” au răspuns atacului cu focuri de armă și i-au ucis, la rândul lor, pe atacatori, mai spune NATO.

Oficialii misiunii internaționale din Afganistan și responsabilii afgani au deschis o anchetă asupra incidentului, iar NATO promite că va da alte informații de îndată ce vor fi disponibile.

Analiști militari contactați de FLUX 24 au declarat că este ciudat că NATO nu are încă un punct de vedere privind persoanele care i-au ucis pe cei doi militari români și poate indica o mare problemă de securitate a bazei respective.

Este interesant că ei nu recunosc că baza ar fi fost penetrată, dar nici că ucigașii făceau parte din angajați serviciului de securitate. Oricare din variante indică o mare problemă de securitate, a precizat un analist militar pentru FLUX 24.

Ministerul român al Apărării nu a dat nici un detaliu despre împrejurările în care cei doi au fost uciși.

Interesant este că o altă variantă a fost făcută publică în România, care poate indica că ucigașii provin din rândul politiștilor afghani.

Comisia Central a Arbitrilor a anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, dispariţia fostului arbitru, Adrian Vizireanu, care s-a stins din viaţă la vârsta de 36 de ani, în Afganistan, în timpul unei misiuni de instruire a poliştilor afgani.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare