COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Horațiu Pepine
Presa europeană a anunțat victoria în alegerile austriece a ”extremei drepte”. În același timp criminalul de la Utøya a fost mereu calificat cu aceleași cuvinte, ”extremistul de dreapta”, Anders Breivik.
Un eveniment electoral comentat cu aprindere în Europa este succesul în primul tur de scrutin al lui Norbert Hofer, candidat al FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs, Partidul Libertății din Austria). Norbert Hofer a obținut 36,40 %, pe locul al doilea plasându-se Alexander van der Bellen din partea partidului Die Grünen (Verzii), cu 20,38 % din voturi. Candidații partidelor clasice, social democrații și popularii, care domină de decenii viața politică din Austria, au obținut scoruri decepționante (câte 11,18 % amândoi), fiind devansați inclusiv de candidata independentă, Irmgard Griss (18,52 %).
Tema refugiaților a părut să fie hotărâtoare, candidații plasați în frunte reprezentând partide care au exprimat puncte de vedere tari și lipsite de echivoc. Dacă FPÖ se opune migrației prezentate ca un factor destructurant al vechii Europe, ecologiștii îi îndeamnă pe cetățeni să vină în ajutorul refugiaților pe cont propriu, în numele iubirii de oameni. Partidele mari s-au complăcut, în schimb, în ambianța aceasta oscilantă care a caracterizat întreaga politică europeană.
Era de altfel de așteptat ca tema migrației orientale să domine campania electorală, deoarece Austria este țara care a primit cel mai mare număr de refugiați raportat la numărul locuitorilor săi și care a cunoscut într-un scurt interval de timp o spectaculoasă transformare de atitudine. Dacă, inițial, austriecii i-au criticat pe unguri pentru reticențele lor, ulterior au construit ei înșiși o barieră de sârmă ghimpată, înaltă de 4 metri și lungă de 3,7 kilometri, la frontiera cu Slovenia, primul zid ridicat între două țări Schengen. Cancelarul social-democrat Werner Faymann a limitat la 3200 numărul de migranți care au dreptul să tranziteze țara și a redus ajutoarele sociale acordate refugiaților, anulând totodată dreptul de reîntregire a familiilor. Cu toate acestea austriecii i-au preferat pe politicienii care nu s-au complăcut niciodată în ambiguități.
Dar, în așteptarea turului doi, să remarcăm un fapt cu semnificație mai largă. Presa mainstream continentală, în marea ei majoritate, a anunțat în toate limbile victoria ”extremei drepte”. E un fapt obișnuit care nu suscită nicio mirare și niciun comentariu. Există de altfel foarte puține nuanțări, de regulă în presa germană care, din motive de precizie, preferă să vorbească despre ”populismul de dreapta” , după cum se găsesc și mai puține încercări de a evita cu totul calificările care atrag după sine oprobriul public.
Și de fapt aceasta este problema. A vorbi despre ”extrema dreaptă” (și într-o oarecare măsură și despre ”populismul de dreapta”) nu este pur și simplu o descriere neutră, ci implică o judecată de valoare descalificantă. Dovada cea mai bună este că aceeași presă vorbea deunăzi, după anunțarea sentinței unui tribunal norvegian, despre ”extremistul” Anders Breivik sau ”populistul de dreapta” Anders Breivik. În presa românească cel puțin se putea citi la câteva zile distanță despre ”extremiștii de dreapta” care s-au reunit la Sinaia (Grupul european condus de Marine le Pen) și despre ”extremistul de dreapta” Anders Breivik care dăduse statul norvegian în judecată. Interesant este că cel mai adesea articolele nici nu mai făceau trimitere la crimele comise de Breivik, reținând ca o caracterizare suficientă atributul ”extremist”. În mod subliminal se strecurase sugestia că la Sinaia se reuniseră niște indivizi periculoși, potențial criminali.
Asimilarea aceasta terminologică a unui criminal înfricoșător cu cei care nutresc idei politice neconforme cu direcția establishmentului european nu este doar o formă de lene mentală, un automatism de presă, ci și o tentativă de discreditare preventivă a curentelor politice ce se opun perspectivei oficiale. De altfel este sesizabil că mai ales presa de stânga recurge la aceste calificări și că oricine va fi avut obiecții față de politica de deschidere nelimitată față de migrație a fost denunțat ca ”extremist de dreapta”, dacă nu ca ”fascist” sau ”nazist”. Nici măcar un filozof cu certe convingeri democratice ca Alain Finkielkraut nu a scăpat de aceste denunțuri din cauza încercării sale de recuperare a preocupării identitare. Simptomatic, nimeni nu vorbește astăzi despre ”extrema stângă” ca și cum așa ceva nu ar mai putea exista (deși măcar dintr-o necesitate logică ar trebui invocată), ceea ce dezvăluie care este dominanta presei actuale.
E clar prin urmare că termenii utilizați nu sunt deloc neutri și cu atât mai puțin inofensivi, ei exprimând de fapt o judecată apriori, una care precede informarea de presă și analiza prealabilă. Mai ales cei care manifestă o obsesivă preocupare pentru eliminarea din limbajul comun a exprimărilor stigmatizante (”țigani, ”negri”, ”curve” etc) nu pot fi considerați nepreveniți cu privire la conținutul ideologic și la intenția politică a lexicului utilizat.
Revenind la alegerile din Austria, nu există, probabil, nimic mai nepotrivit decât apropierea, pe care presa o face prin limbaj, între un criminal dezaxat ca Breivik și candidatul FPÖ, Norbert Hofer, un om inteligent, discret și plin de curtoazie, cum declară toți cei care l-au cunoscut, și care este departe de a se fi distins prin atitudini provocatoare, ca alți notorii ”populiști sau ”extremiști” europeni.
Este prin urmare de datoria presei să-și înnoiască limbajul și să caute caracterizări politice mai precise și mai adecvate la situația cu totul nouă apărută astăzi în Europa. A continua mereu să-i discreditezi, fără discernământ, pe cei care exprimă voința electoratului, opunându-se liniei dominante, devine o formă de cenzură mediatică.