Iohannis: Unii spun că am călătorit prea mult, dar am reînnodat relații

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Timișoara, că deși unii au spus despre el că a călătorit prea mult în străinătate, prin deplasările sale externe a consolidat parteneriate, au fost reînnodate relații și s-au legat punți.

‘Vreau (…) să spun câteva lucruri despre ceea ce am făcut în ultimul an, în politica externă. Unii au spus că am călătorit prea mult. Este greșit, pentru că oriunde am mers, cu oricine m-am întâlnit, au fost relații de reînnodat, lucruri de pus la punct, parteneriate de consolidat, punți de legat. Nici aici lucrurile nu se întâmplă peste noapte. E nevoie ca partenerii noștri să aibă în fața ochilor seriozitate, calm, interes și mai ales predictibilitate și continuitate, o abordare așezată, pe termen lung. Am dorit ca România să fie reprezentată cum se cuvine, am arătat peste tot că suntem de încredere, că avem o economie solidă și atractivă pentru investiții, un stat de drept cu legi clare și proiecte concrete pe care le vom duce la capăt. Efectele unor astfel de vizite nu se văd imediat, dar ele pun bazele sănătoase ale unei imagini externe care onorează România și pe români. Pe această bază vor veni, cu siguranță, rezultate concrete, respectiv, credibilizarea țării noastre, investiții, locuri de muncă’, a explicat Klaus Iohannis.

El a punctat că peste tot pe unde a fost s-a întâlnit cu reprezentanții comunităților de români, fiind astfel o promisiune onorată, la fel cum a fost onorată și ‘promisiunea de a avea legea votului prin corespondență’.

‘Sigur, problemele sunt diverse și așteptările mari, dar avem toate premisele pentru a reuși să consolidăm o legătură cu Diaspora, care să fie în beneficiul tuturor, al celor din țară și al celor de peste hotare’, a spus președintele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare